x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: "Noi toţi ne-am îndrăgostit de Rusia", spune Infantino

Cupa Mondiala 2018: "Noi toţi ne-am îndrăgostit de Rusia", spune Infantino

06 Iul 2018   •   14:19
Cupa Mondiala 2018: "Noi toţi ne-am îndrăgostit de Rusia", spune Infantino

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, şi-a afirmat, vineri, cele mai bune sentimente pentru Rusia, salutând buna organizare a Cupei Mondiale 2018 şi pe "poliţiştii zâmbitori din Piaţa Roşie"

 

"Noi toţi ne-am îndrăgostit de Rusia. Ne aflăm aici de ceva timp deja şi am descoperit o ţară pe care nu o cunoşteam deloc", a declarat preşedintele forului internaţional cu ocazia unei reuniuni la Kremlin cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cu mai multe foste glorii ale fotbalului. 

"Atunci când vii aici, când întâlneşti oamenii pe stradă şi când vezi frumuseţea incredibilă a Moscovei, îţi dai seama că toate temerile transmise de unii sau alţii legate de această Cupă Mondială, nu numai că nu s-au realizat, ci este exact invers", a adăugat Infantino, dându-i exemplu pe "poliţiştii zâmbitori din Piaţa Roşie". 

"Este noua imagine pe care noi o avem despre Rusia. Eu mă simt ca un copil într-un magazin de jucării", a adăugat el în prezenţa lui Lothar Matthaeus, Marco van Basten sau Diego Forlan. 

La rândul său, preşedintele Vladimir Putin a apreciat că "enorm de multe stereotipuri au fost create la adresa Rusiei, dar graţie Cupei Mondiale, oamenii au putut vedea că Rusia este o ţară ospitalieră, prietenoasă cu vizitatorii săi". 

×