"Suntem ca nişte militari demobilizaţi înainte de termen", a comentat selecţionerul Rusiei, Stanislav Cercesov, a cărui echipă a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018, sâmbătă, de Croaţia.
"S-a spus că am fost criticaţi înainte de turneu. Mă credeţi sau nu, noi am crezut în noi, iar ţara ne-a iubit", a adăugat antrenorul Rusiei.
Selecţionata Croaţiei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2018, după ce a învins echipa gazdă, Rusia, cu 4-3 la loviturile de departajare, scor 2-2 (1-1, 1-1) la finalul prelungirilor, sâmbătă seara, pe Stadionul Fişt din Soci, în ultimul sfert de finală.
Croaţia va întâlni Anglia în penultimul act, reuşind să joace din nou o semifinală de Cupă Mondială după exact 20 de ani, croaţii obţinând bronzul la ediţia din 1998, care a avut loc în Franţa.
Croaţia, deşi favorită în faţa Rusiei, s-a impus greu, la loviturile de departajare, unde au transformat Marcelo Brozovic, Luka Modric, Domagoj Vida şi Ivan Rakitic, respectiv Alan Dzagoev, Serghei Ignaşevici şi Daler Kuziaev. Au ratat Mateo Kovacic de la croaţi, iar Fedor Smolov şi Mario Fernandes, de la ruşi. În timpul regulamentar, Andrej Kramaric (39), Domagoj Vida (101) au punctat pentru învingători, iar Denis Cerîşev (31) şi Mario Fernandes (115) pentru Rusia. AGERPRES