x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cel mai bun unsprezece de la Cupa Mondială în viziunea IFFHS

Cel mai bun unsprezece de la Cupa Mondială în viziunea IFFHS

de Redacția Jurnalul    |    20 Dec 2022   •   17:30
Cel mai bun unsprezece de la Cupa Mondială în viziunea IFFHS
Sursa foto: Hepta

Federația Internațională de Statistică și Istorie a Fotbalului (IFFHS) a dat publicității echipa ideală a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, în propria viziune. Toți cei 11 jucători provin de la cele patru echipe ajunse în semifinale.

În mod oarecum surprinzător, cei mai mulți membri ai echipei ideale a IFFHS provin de la supriza acestei ediții a competiției, echipa națională a Marocului. Tot 3 reprezentanți are și proaspăta campioană mondială Argentina, în timp ce Franța și Croația dau câte 2 jucători.


Echipa ideală a Cupei Mondiale în viziunea IFFHS


Emiliano Martinez, Argentina, portar

Achraf Hakimi, Maroc, fundaș dreapta
Romain Saiss, Maroc, fundaș central
Josko Gvardiol, Croația, fundaș central
Theo Hernandez, Franța, fundaș stânga

Sofyan Amrabat, Maroc, mijlocaș defensiv
Luka Modrić, Croatia, mijlocaș central
Antoine Griezmann, Franța, mijlocaș ofensiv

Lionel Messi, Argentina, atacant
Julian Alvarez, Argentina, atacant
Kylian Mbappé, Franța, atacant

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cupa mondială echipa