x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Dan Petrescu învins de Alexandru Maxim, la debutul său ca antrenor în Turcia

Dan Petrescu învins de Alexandru Maxim, la debutul său ca antrenor în Turcia

16 Ian 2021   •   22:00
Dan Petrescu învins de Alexandru Maxim, la debutul său ca antrenor în Turcia
Sursa foto: Hepta

Dan Petrescu, fost antrenor al campioanei CFR Cluj, a debutat astăzi cu o înfrângere pe banca noii sale echipe, Kayserispor, aflată în subsolul clasamentului din prima divizie turcă.

Kayserispor a fost învinsă de fosta echipă a lui Șumudică, Gaziantep, cu 2-1, golul victoriei fiind marcat de românul Alexandru Maxim, din penalty.

De atlfel, sâmbătă, 16 ianuarie, trebuia să fie ziua derby-ului dintre antrenorii români din Turcia. Nu a fost să fie, pentru că la scurt timp după ce Dan Petrescu se instala la timona lui Kayserispor, Marius Șumudică era dat afară de la Gaziantep.

Sarcina lui Dan Petrescu de a salva Kayserispor de la retrogradare nu a început deloc simplu, deplasarea la Gaziantep, fiind una foarte dificilă. Mai ales în condițiile în care pe lângă indisponibilitatea lui Silviu Lung, a mai intervenit și cea a lui Alibec, dar și a altor trei jucători de bază.

Elevii lui Petrescu au și început cu stângul, marcându-și un autogol, în minutul 30 al partidei. La 16 minute după pauză, Kolovetsios a reușit egalarea (1-1, min. 61).

Dan Petrescu a fost însă „trădat” de un alt român, Alexandru Maxim, care a transformat o lovitură de pedeapsă cu care gazdele au preluat conducerea (2-1, min. 77).

Antrenorul român a încercat să fie mai ofensiv pe final, efectuând toate schimbările după primirea golului, dar Keyserispor nu a mai reușit să egaleze.

Echipa lui Dan Petrescu rămâne cu 16 puncte pe locul 18, dar poate fi depășită în această etapă de alte două urmăritoare.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Dan Petrescu