x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Erling Haaland, desemnat de UEFA cel mai bun jucător al sezonului trecut

Erling Haaland, desemnat de UEFA cel mai bun jucător al sezonului trecut

de Redacția Jurnalul    |    31 Aug 2023   •   21:55
Erling Haaland, desemnat de UEFA cel mai bun jucător al sezonului trecut

Erling Haaland, atacantul norvegian al lui Manchester City, a fost desemnat de UEFA cel mai bun jucător al sezonului trecut, a anunţat forul fotbalistic european după tragerea la sorţi a fazei grupelor în sezonul 2023-2024 al Ligii Campionilor.

Erling Haaland a fost preferat coechipierului său belgian Kevin De Bruyne şi argentinianului Lionel Messi, fost la Paris Saint-Germain, acum la Inter Miami.

Haaland şi De Bruyne au strălucit în sezonul trecut în Liga Campionilor, permiţându-i lui Manchester City să câştige în premieră această competiţie. În stagiunea trecută, Messi a câştigat titlul mondial cu Argentina, singurul mare trofeu care-i lipsea.

Cei trei jucători au fost nominalizaţi în urma unui vot la care au participat antrenorii echipelor ce au evoluat în sezonul trecut în grupele celor trei cupe europene (Liga Campionilor, Europa League, Europa Conference League), selecţionerii celor 55 de ţări afiliate la UEFA şi un grup de ziarişti europeni. Fiecare votant trebuia să aleagă trei jucători dintr-o listă de 10.

 

×
Subiecte în articol: erling haaland