x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Europa League. Panțîru dă golul care aduce calificarea FCSB-ului în play-off

Europa League. Panțîru dă golul care aduce calificarea FCSB-ului în play-off

15 Aug 2019   •   22:03
Europa League. Panțîru dă golul care aduce calificarea FCSB-ului în play-off
Sursa foto: pixabay.com

Victorie dramatică pentru FCSB în Cehia. Echipa patronată de Gigi Becali s-a calificat în play-off-ul Europa League după golul din minutul 90 +1 al lui Ionuț Panțîru.

FCSB a întrerupt criza prin care trecea de mai mult timp şi a câştigat după cinci meciuri fără victorie: trei eşecuri în campionat (0-2 cu FC Botoşani, 1-2 cu Astra Giurgiu şi 1-3 cu FC Voluntari), un eşec (2-3 cu Alaşkert FC) şi un egal (0-0 cu Mlada Boleslav) în preliminariile Europa League.

''Roş-albaştrii'' au controlat jocul din Cehia, şi-au creat o serie de ocazii, dar au dat dovadă de lipsă de inspiraţie şi de ineficacitate.

Victoria a fost facilitată şi de faptul că Mlada Boleslav a jucat ultimul sfert de oră în inferioritate numerică.

Gazdele au început în forţă şi au avut o bară în chiar primul minut de joc, prin Takacs, care a reluat cu capul, după un corner al lui Matejovsky. Acelaşi Takacs (6) a trimis cu capul peste poartă după un nou corner.

FCSB a trecut cu bine peste acest moment şi a preluat frâiele jocului, dar Popescu (21) a reluat greşit la centrarea lui Vînă, iar Oaidă (21) a trimis la colţul scurt, însă Seda a prins. Portarul ceh a respins apoi şutul slab al lui Coman, la centrarea lui Creţu (22). Seda a fost la post şi la şutul de la 22 de metri al lui Moutinho (40).

Mlada Boleslav a marcat în finalul primei reprize, prin Krapka (43), dar golul a fost anulat pentru fault la portarul Vlad.

FCSB şi-a accentuat dominarea în repriza secundă, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol. După eliminarea lui Krapka, Coman a fost aproape de gol, dar a şutat în bară (81) din in întoarcere, de la 16 metri.

Echipa cehă a reuşit să creeze ceva pericol în min. 89, când Ewerthon a şutat pe lângă din marginea careului.

Golul calificării a fost reuşit de Panţîru (90+1), care a pătruns în careu şi a şutat sub bară din unghi, la colţul scurt. A fost primul gol în tricoul ''roş-albastru'' pentru jucătorul transferat de la Poli Iaşi.

FCSB va juca în play-off cu formaţia portugheză Vitoria Guimaraes, care a trecut cu 3-0 şi 6-0 de letonii de la Ventspils FK. FCSB va juca primul meci pe teren propriu, în data de 22 august.

FK Mlada Boleslav - FCSB 0-1 (0-0)
A marcat: Ionuţ Panţîru (90+1).
Mlada Boleslav, Stadion Mestsky
Europa League - turul al treilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 0-0

Au evoluat echipele:
Mlada Boleslav: 33. Jan Seda - 34. Antonin Krapka, 22. Ladislav Takacs, 36. Daniel Pudil, 25. Marco Tulio (18. Jakub Fulnek, 46) - 24. Pavel Bucha, 12. Michal Hubinek (27. Jiri Klima, 90+2), 8. Marek Matejovsky (căpitan), 9. Tomas Ladra - 12. Michal Hubinek - 15. Tomas Wagner (28. Ewerton, 70), 10. Muris Mesanovic. Antrenor: Jozef Weber.
Rezerve neutilizate: 13. Jan Stejskal - 20. Jonas Auer, 23. Lukas Budinsky, 29. Jakub Klima.
FCSB: 99. Andrei Daniel Vlad - 2. Valentin Creţu, 16. Bogdan Planic, 17. Iulian Cristea, 18. Aristidis Soiledis - 20. Ionuţ Vînă, 23. Ovidiu Popescu, 26. Răzvan Oaidă - 10. Florin Tănase (căpitan), 14. Thierry Moutinho (3. Ionuţ Panţîru, 63), 7. Florinel Coman. Antrenor: Vergil Andronache.
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 5. Mihai Pintilii, 24. Diogo Salomao, 27. Lukasz Gikiewicz, 30. Laurenţiu Ardelean, 70. Claudiu Belu-Iordache.

Arbitru: Jonathan Lardot; arbitri asistenţi: Florian Lemaire, Romain Devillers; al patrulea oficial: Nathan Verboomen (toţi din Belgia)
Cartonaşe galbene: Cristea (28), Krapka (45+2, 75), Tănase (48), Soiledis (50), Coman (61), Planic (83), Fulnek (90+5).
Cartonaş roşu: Krapka (75).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: FCSB