x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Atletico Madrid a câştigat Supercupa Europei

Fotbal: Atletico Madrid a câştigat Supercupa Europei

16 Aug 2018   •   06:55
Fotbal: Atletico Madrid a câştigat Supercupa Europei

Atletico Madrid a cucerit Supercupa Europei la fotbal, în urma unei victorii cu scorul de 4-2 (1-1, 2-2) în faţa rivalei Real Madrid, după prelungiri, miercuri seara, pe Stadionul Lillekulla din Tallinn. 

 

Atletico a reuşit o victorie de senzaţie, prin golurile marcate de Diego Costa (1, 79), Saul Niguez (98) şi Koke (104), în timp ce pentru Real au punctat Karim Benzema (27) şi Sergio Ramos (63 - penalty). ''Colchoneros'' şi-au trecut în palmares a treia Supercupă a Europei din tot atâtea posibile, în timp ce rivala Real a ratat şansa de a deveni prima echipă care cucereşte trofeul de trei ori consecutiv, cum reuşise cu Liga Campionilor. 

Partida din Estonia a început practic de la scorul de 1-0 pentru echipa antrenată de Diego Simeone (argentinianul s-a aflat în tribună din cauza unei suspendări, echipa fiind condusă de pe bancă de secundul German Burgos), după ce Diego Costa a marcat în primul minut de joc - cel mai rapid gol al competiţiei - după o minge lungă, cu un şut sub bară, din unghi. 

Real a fost aproape de egalare în min. 18, când Oblak a intervenit remarcabil la mingea trimisă cu călcâiul de Asensio, la centrarea lui Marcelo. Echipa antrenată de Julen Lopetegui a obţinut egalarea în min. 27, prin francezul Karim Benzema, cu capul, din centrarea lui Bale. Real putea trece în avantaj două minute mai târziu, dar şutul lui Asensio a ocolit ţinta. 

Campioana Europei a preluat conducerea în min. 63, când Sergio Ramos a transformat un penalty, acordat după un henţ comis în propriul careu de Juanfran. ''Los Blancos'', la primul meci după era Zidane - Cristiano Ronaldo, au redus din motoare pe final, iar Atletico a reuşit egalarea (79): Juanfran i-a furat o mingea lui Marcelo în margine, i-a trimis în careu lui Correa, acesta a întors doi fundaşi şi i-a centrat în spate lui Diego Costa, care a marcat. 

Real putea încheia conturile în min. 90+3, când Marcelo a ratat din foarfeca de la 11 metri. Rămasă descoperită după ieşirea lui Casemiro, Real a mai cedat de două ori în prelungiri. În min. 98, Varane a pierdut mingea în faţa lui Partey, acesta l-a găsit în marginea careului pe Saul, care a înscris cu un voleu splendid de la 15 metri. 

Atletico a tranşat soarta Supercupei la scurt timp (104), când Diego Costa s-a luptat cu apărarea adversă, i-a pasat lui Vitolo, iar acesta a prelungit până la Koke, care a înscris din centrul careului. Real rămâne cu patru Supercupe în palmares, nereuşind să egaleze recordul (cinci) deţinut de FC Barcelona şi AC Milan. Atletico Madrid a mai cucerit Supercupa în 2010 şi 2012. 

Deţinătoarea CCE/Ligii Campionilor a cucerit trofeul Supercupei în doar 23 de ediţii din cele 43 desfăşurate până acum. A fost pentru a patra oară la ultimele cinci ediţii când două echipe spaniole s-au înfruntat în Supercupa Europei, dar a fost pentru prima dată când s-au întâlnit două formaţii din Madrid. 

Real Madrid a cucerit în sezonul trecut trofeul Ligii Campionilor după 3-1 în finală cu Liverpool. Atletico Madrid şi-a adjudecat trofeul Europa League în stagiunea precedentă, după 3-0 în finala cu Olympique Marseille. AGERPRES

×