x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: România U21 - Danemarca U20 1-0, în meci amical

Fotbal: România U21 - Danemarca U20 1-0, în meci amical

25 Mar 2019   •   21:50
Fotbal: România U21 - Danemarca U20 1-0, în meci amical

Selecţionata de fotbal Under-21 a României a învins formaţia Under-20 a Danemarcei, cu scorul de 1-0 (1-0), luni, într-un meci amical disputat în Spania, la Marbella Football Center.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Denis Drăguş (42), cu un şut de la 19 metri. Partida a început cu o întârziere de 15 minute, faţă de ora anunţată.

România a mai ratat în prima repriză ocazii de gol prin Nedelcu (27), al cărui şut de la 25 metri a fost respins de Jensen peste poartă, şi prin Paşcanu (28), care a trimis cu capul peste poartă din colţul careului mic.

În repriza secundă au fost efectuate numeroase schimbări, danezii fiind aproape de gol în min. 69, când Nikolai Laursen a fost deposedat in extremis de Ştefan în faţa porţii.

Florinel Coman a avut şi el o oportunitate notabilă, dar şutul său centrare a fost respins de portar (74).

Această garnitură a Danemarcei va fi adversara României în preliminariile pentru Euro 2021.

Selecţionata Under-21 a României a fost învinsă joi de echipa similară a Spaniei, cu 1-0, la Granada. Reprezentativa de tineret va evolua la EURO 2019, în Italia şi San Marino, în Grupa C, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia. Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie.

România U21 - Danemarca U20 1-0 (1-0)
A marcat: Denis Drăguş (42).
Marbella Football Center
meci amical

Au evoluat echipele:
România: 12. Cătălin Căbuz (23. Andrei Vlad, 46) - 19. Mihai Butean (15. Andrei Sîntean, 70), 4. Alexandru Paşcanu (căpitan; 6. Viorel Ghiţă, 46), 5. Ricardo Grigore (18. Adrian Rus, 82), 2. Radu Boboc (3. Florin Ştefan, 46) - 16. Dragoş Nedelcu (8. Carlo Casap, 61), 17. Darius Olaru (20. Andrei Ciobanu, 82) - 13. Olimpiu Moruţan (9. Stephan Drăghici, 61), 21. Lorand Fulop (22. Deian Sorescu, 70), 10. Denis Drăguş (7. Florinel Coman, 61) - 14. Alexandru Tudorie (24. Vlad Dragomir, 70). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 11. Valentin Gheorghe.
Danemarca: 1. Peter Jensen (16. Oliver Christensen, 46) - 6. Jacob Sorensen (14. Morten Hjulmand, 70), 4. Andreas Kaltoft (căpitan; 3. Frederik Ibsen, 62), 5. Mads Bech - 2. Daniel Anyembe (20. Mads Roerslev, 70), 9. Nikolai Laursen, 13. Nicklas Strunck Jakobsen (11. Elias Sorensen, 70), 8. Julius Eskesen (18. Gustav Olsted Marcussen, 62), 15. Malte Meineche Amundsen (12. Oskar Buur, 70) - 7. Kasper Lunding Jakobsen (17. Nicklas Vesterlund, 70), 10. Jens Odgaard (19. Wessam Abou Abou Ali, 70). Selecţioner: Lars Knudsen.

Arbitru: Jose Manuel Sarmiento Millet (Spania)

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal românia u21