x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbaliştii libieni se alătură rebelilor în lupta împotriva lui Gaddafi

Fotbaliştii libieni se alătură rebelilor în lupta împotriva lui Gaddafi

25 Iun 2011   •   07:01
Fotbaliştii libieni se alătură rebelilor în lupta împotriva lui Gaddafi

Saptesprezece fotbalisti libieni, printre care se numara si componenti ai echipei nationale, au anuntat ca sunt de partea rebelilor, relateaza BBC.

Printre cei 17 fotbalisti care ii sprijina pe rebeli se numara portarul echipei nationale, Juma Gtat, alti trei membri ai selectionatei libiene, precum si antrenorul clubului al-Ahly din Tripoli, Adel bin Issa.

Gtat si bin Issa au facut anuntul vineri noapte, cu ocazia unei intalniri cu rebeli care a avut loc undeva in muntii Nafusa, in vestul Libiei. "Ii vom spune lui Gaddafi sa ne lase liberi si sa ne permita sa avem o Libie libera", a spus Issa.

Intr-o Africa de Nord nebuna dupa fotbal, astfel de actiuni sunt in mod clar o grea lovitura de propaganda impotriva colonelului Gaddafi. Acesta a rezistat insa pana acum presiunilor de natura politica, dar si militara la care a fost supus pentru a pleca.

Bin Issa a spus ca s-a dus in munti "pentru a transmite mesajul ca Libia trebuie sa fie unita si libera". "Imi doresc ca intr-o dimineata sa ma trezesc si sa aflu ca Gaddafi nu mai este!", a mai declarat bin Issa.

×
Subiecte în articol: gaddafi libia fotbal international