x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Furată de arbitru, CFR Cluj nu reușește să se califice în 16-imile Europa League

Furată de arbitru, CFR Cluj nu reușește să se califice în 16-imile Europa League

10 Dec 2020   •   21:54
Furată de arbitru, CFR Cluj nu reușește să se califice în 16-imile Europa League
Sursa foto: Hepta

După trei meciuri fără gol, CFR Cluj a înscris în ultimele cinci minute ale partidei susținute pe terenul lui Young Boys Berna, în ultima etapă din grupele Europa League. În prelungiri, însă, gazdele au fost ajutate de arbitrul francez și au obținut un 11 metri total gratuit, în urma căruia elvețienii au egalat. Apoi, gazdele au mai înscris un gol, pe contraatac stabilind scorul final la 2-1.  

Victoria era singurul rezultat care o ducea pe CFR Cluj în primăvara europeană pentru al doilea an consecutiv. Elvețienii aveau două puncte peste campioana României, iar elevii lui Iordănescu erau obligați să se impună pe terenul sintetic din Elveția pentru a se califica din nou în 16-imile Europa League.

 

×
Subiecte în articol: cfr cluj