x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international În Coreea de Sud s-a auzit „fluierul de start” pentru meciurile de fotbal. Cazurile de COVID scad

În Coreea de Sud s-a auzit „fluierul de start” pentru meciurile de fotbal. Cazurile de COVID scad

21 Apr 2020   •   14:05
În Coreea de Sud s-a auzit „fluierul de start” pentru meciurile de fotbal. Cazurile de COVID scad

Coreea de Sud a anunţat că echipele de fotbal vor putea juca meciuri amicale, începând cu 21 aprilie. Startul campionatului K-League, care are o întârziere de două luni, ar putea avea loc la mijlocul lunii mai. Campionatul de fotbal din Coreea de Sud se desfăşoară pe sistemul primăvară-toamnă.

Echipele de fotbal din Coreea de Sud au fost înştiinţate că începând cu marţi, 21 aprilie, vor putea juca meciuri amicale, cu porţile închise. Referitor la începerea campionatului K-League încă nu se ştie o dată de start, însă ar putea fi vorba despre mijlocul lunii mai.

Liga Profesionistă de Fotbal din Coreea de Sud a precizat, potrivit www.channelnewsasia.com, că până acum nu a fost stabilită nicio partidă, cluburile discută şi urmează să fie anunţat şi programul amicalelor.

Atât suporterii, cât şi jurnaliştii vor fi interzişi să asiste la meciuri. În plus, jucătorii nu au voie să vorbească între ei pe teren, iar strângerile de mână dintre fotbalişti şi arbitri este, de asemenea, interzisă.

Luni, 20 aprilie, Coreea de Sud a anunţat oficial doar nouă noi cazuri de infectări cu noul coronavirus, aceasta fiind a patra zi consecutivă cu sub 20 de infectări în 24 de ore. În total au fost înregistrate peste 10.500 de cazuri de infectare cu Sars-Cov-2 şi 237 de decese.

Mediafax

×
Subiecte în articol: coreea de sud