BRAZILIA. Roberto Carlos a decis sa se retraga din nationala Braziliei dupa eliminarea in fata Frantei. "Am terminat cu echipa nationala. A fost ultima mea partida", a declarat fundasul in varsta de 33 de ani, extrem de criticat pentru evolutia sa din meciul contra "cocosilor". Carlos este al doilea jucator care isi anunta retragerea din nationala, dupa Juninho. In alta ordine de idei, nici Ronaldinho nu mai e atat de iubit de fani. O statuie de sapte metri inaltime reprezentandu-l pe "magicianul" brazilian a fost distrusa intr-un oras din sudul tarii.
COSTA RICA. Selectionerul Alexandre Guimaraes a demisionat dupa ce a primit amenintari prin telefon. Guimaraes, aflat
sub contract pana in 2010, a
spus ca nu merita sa mai continue intr-un astfel de climat de ostilitate la adresa sa, subliniind existenta "unor atacuri la siguranta sa si a familiei sale". "Primul
semnal a fost dat la aeroport. Daca nu eram sub protectia politiei, nu stiu daca as fi fost astazi aici", a declarat Guimaraes.
ECUADOR. Presedintele Alfredo Palacio i-a decorat
pe componentii echipei nationale, care pentru prima oara in istoria Ecuadorului au ajuns in optimile de finala ale Cupei
Mondiale. In absenta antrenorului, columbianul Luis Suarez, jucatorii au fost numiti "cavaleri ai sportului", la fel ca si presedintele federatiei ecuadoriene
de fotbal, Luis Chiriboga.