Selecţionerul naţionalei de fotbal a Spaniei, Luis Enrique, afectat de o gravă problemă în familie, a decis să demisioneze şi va fi înlocuit de Robert Moreno, până acum secundul său, ce va avea ca misiune calificarea la EURO 2020, a indicat miercuri preşedintele Federaţiei spaniole (RFEF), Luis Rubiales.
"Luis Enrique a anunţat că nu va continua ca selecţioner (...) Noi am decis că Robert Moreno va fi înlocuitorul lui Luis Enrique", a declarat Rubiales într-o conferinţă de presă convocată de urgenţă la sediul Federaţiei de la Las Rozas.
La Roja este una din adversarele României în preliminariile EURO 2020. Luis Enrique nu a fost pe banca Spaniei decât la primul din cele patru meciuri din preliminarii, din cauza unor grave probleme personale. În toate momentele, Luis Enrique a contat pe sprijinul federaţiei, însă acum el a decis să demisioneze, iar RFEF va numi un nou selecţioner.
La ultimele trei meciuri jucate de La Roja în actuala campanie de calificare, pe banca tehnică a fost Robert Moreno.
Mandatul lui Luis Enrique pe banca naţionalei s-a încheiat după 11 luni. El a fost numit în vara anului trecut, după ce Spania a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Rusia.
Luis Enrique, 49 de ani, l-a înlocuit la cârma Spaniei pe Fernando Hierro, ce a condus naţionala iberică la CM 2018.
Ca jucător, Luis Enrique a evoluat ca mijlocaş la Sporting Gijon, Real Madrid şi FC Barcelona. Ca antrenor, are în palmares ca antrenor două titluri de campion, un trofeu al Ligii Campionilor, un trofeul al Cupei Mondiale a cluburilor, un trofeu al Supercupei Europei şi trei Cupe ale Spaniei, cucerite cu Barcelona între 2014 şi 2017. El a mai pregătit anterior formaţiile echipa de rezerve a Barcelonei, AS Roma şi Celta Vigo
Spania este următoarea adversară a României în preliminarii, meciul urmând să aibă loc pe 5 septembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti. Spania a câştigat toate cele patru meciuri ale sale din această grupă.
AGERPRES