Federaţia engleză (FA) şi Liga engleză de fotbal (EFL) s-au revoltat după declarațiile premierului Boris Johnson care a anunțat noi restricții din cauza pandemiei de coronavirus, care ar putea fi menținute timp de 6 luni. Acestea au avertizat că menținerea stadioanelor închise va avea consescințe majore asupra ligilor inferioare (Championship, League One, League Two, 2-4). Pierderile s-ar putea ridica la 220 de milioane de euro pentru un sezon întreg, transmite AFP.
''Cluburile din EFL au pierdut 50 de milioane de lire sterline (55 de milioane de euro) în sezonul trecut prin simplul fapt că au jucat cu porţile închise sau că finalul de sezon a fost anulat şi pot pierde alte 200 de milioane de lire (220 de milioane de euro) în sezonul 2020/2021 dacă ni se cere să jucăm fără suporteri tot sezonul'', a spus preşedintele EFL, Rick Parry, în faţa unei comisii parlamentare.
Federaţia a insistat asupra necesităţii imperative de susţinere financiară a cluburilor ameninţate cu dispariţia.
''Înţelegem decizia guvernului, deoarece sănătatea naţională este prioritară. Totuşi, e important să conştientizăm că impactul asupra fotbalului va fi imens. Cluburile din toată ţara sunt într-o situaţie grea şi multe aşteaptă revenirea suporterilor pentru a le furniza venituri cruciale în această perioadă dificilă. La toate nivelurile există o luptă pentru supravieţuire'', se arată într-un comunicat.
Șapte meciuri au servit în weekend-ul trecut drept evenimente-test în ligile inferioare, cu 1.000 de spectatori autorizaţi şi un protocol adaptat.
Barurile, restaurantele, sălile de sport şi cinema rămân deschise.