x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mesajul lui Edi Iordănescu înainte de România – Olanda

Mesajul lui Edi Iordănescu înainte de România – Olanda

de Redacția Jurnalul    |    01 Iul 2024   •   12:00
Mesajul lui Edi Iordănescu înainte de România – Olanda

 „Băieții sunt pregătiți, dar e nevoie și de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci”, este mesajul transmis de Edi Iordănescu înainte de România – Olanda: „E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață”.

„În mod cert ne aflăm în fața celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experiența lui uriașă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită. Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiție și sacrificiu. Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieții sunt pregătiți, acum spun că sunt pregătiți dar e nevoie și de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?”, reiese din mesajul lui Iordănescu.

Selecționerul spune că ceea ce România a obținut până acum nu e deloc puțin: „Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT! Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: „Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte”. E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață. Iar dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un destin”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Edi Iordănescu România – Olanda