x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Plan revoluționar pentru reluarea Premier League!

Plan revoluționar pentru reluarea Premier League!

01 Mai 2020   •   22:50
Plan revoluționar pentru reluarea Premier League!

Proprietarii cluburilor din Premier League şi Liga Profesionistă de Fotbal din Anglia au discutat vineri despre reluarea sezonului. Potrivit Mirror, au fost prezentate mai multe documente, care prevăd modul în care vor reveni jucătorii la antrenamente, dar şi data de start a campionatului.

Astfel, echipele ar putea relua antrenamentele începând cu 18 mai, iar primele meciuri din Premier League vor fi disputate între 8 şi 12 iunie.

Pentru moment nu a fost luată nicio decizie, cluburile urmează să se gândească la propunerile Ligii, dar şi ale autorităţilor, iar săptămâna viitoare proprietarii echipelor vor vota.

De asemenea, cluburile au primit şi un protocol medical pe care trebuie să îl urmeze, începând cu reluarea antrenamentelor şi meciurilor. Jucătorii ar putea intra în carantină, în hoteluri, în timpul celor şase săptămâni, până la terminarea campionatului. Mai sunt 92 de meciuri de disputat.

Ghidul de antrenament include purtarea măştilor de faţă, sterilizarea mingilor şi faptul că iniţial antrenamentele se vor face în grupuri mici. Există, de asemenea, interdicţia de a scuipa în timpul jocurilor.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: premier league