x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Scandal pe arbitraj la Euro 2024, după golul anulat Belgiei pentru henț

Scandal pe arbitraj la Euro 2024, după golul anulat Belgiei pentru henț

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2024   •   23:21
Scandal pe arbitraj la Euro 2024, după golul anulat Belgiei pentru henț
Sursa foto: Hepta

Belgia nu are nici un motiv să se plângă de prima decizie VAR, prin care i-a fost anulat un gol pe motiv de offside. Însă, anularea celei de a doua reușite a lui Romelu Lukaku, care i-a privat de o remiză cu Slovacia, luni, la Euro 2024, a provocat prima mare controversă a turneului.

Belgienii, favoriți cerți, au pierdut primul meci din Grupa E cu 1-0 în fața Slovaciei, pe Frankfurt Arena, cedând un gol în debutul meciului și fiind apoi ținuți în frâu de o defensivă tenace.

„Diavoli roșii” au avut însă de două ori mingea în plasă. Prima dată în minutul 10 al reprizei a doua, când Lukaku a reluat cu capul o minge trimisă de Amadou Onana.

Acesta era clar în offside și, deși arbitrul turc Halil Umut Meler a acordat golul, o verificare a arbitrului VAR a invalidat reușita și a păstrat avantajul Slovaciei.

A doua încercare, cu câteva minute înainte de final, a fost anulată după ce arbitrul a fost trimis la ecranul de pe linia de tușă pentru a judeca o jucare a mingii cu mâna a lui Lois Openda, în faza premergătoare golului.

Rezerva belgiană a avut într-adevăr contact cu mâna, conform noii tehnologie "snicko", ce a fost folosită pentru a arăta că a existat o atingere.

Dar Openda era în plină mișcare, încercând să îl ocolească pe apărătorul Denis Vavro pentru a trimite mingea înapoi pentru Lukaku, iar decizia este considerată de mulți ca fiind prea dură.

„Nu prea cred că este henț, pentru că nu are nicio influență asupra șansei. Este foarte dureros și păcat pentru noi", a spus atacantul de origine belgiană al lui Rangers, Cyriel Dessers, la televiziunea belgiană.

Selecționerul Belgiei, Domenic Tedesco, a evitat să comenteze. „Acum că am pierdut, vreau să fiu un învins corect și să stau departe de acest subiect", a declarat el la conferința de presă de după meci.

Legile jocului privind jucarea mingii cu mâna spun că, dacă mingea lovește brațul unui jucător de atac în timp ce se află în mijlocul unei acțiuni soldate cu gol, indiferent de poziția brațului, de intenție sau de orice alt calificativ, golul va fi anulat.

Dar UEFA a declarat anul trecut că dorește să relaxeze sancțiunile pentru infracțiunia jucării mingii cu mâna, în ceea ce privește devierile,

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romelu lukaku arbitraj henț belgia EURO 2024