Fosta legendă de la Liverpool, John Barnes, sare în apărarea arbitrului român Sebastian Colțescu: „Dacă ar fi fost cinci antrenori negri și un antrenor alb, atunci l-ar fi indicat cu expresia „cel alb”. Ce altceva putea sau trebuia să spună?”, s-a întrebat internațional englez John Barnes, pe Twitter.
Barnes, expert TV și comentator sportiv, este un activist fervent împotriva rasismului și a discriminării, în fotbalul englez.
Conform „DailyMail”, acesta a susținut în mod repetat urmăritorilor săi de pe Twitter că oficialul român nu a făcut nimic rău, ci doar și-a îndeplinit obligația de a transmite informații arbitrului principal.
Când un utilizator de pe Twitter i-a spus că există multe modalități de a identifica pe cineva fără a se referi la rasă, Barnes a răspuns: „Dacă sunt singura persoană albă dintr-o cameră sau grup... SUNT?... cum altfel ai fi descris tu singura persoană albă sau neagră dintr-un grup?”, a spus el.
Poziția englezului a fost contestată în mod repetat cu diferite contraargumente și întrebări, însă el a insistat până la capăt că oficialul român nu a făcut decât să își îndeplinească îndatoririle de arbitru de rezervă.
Mai mult, Barnes consideră că nu este nici o problemă cu limbajul utilizat, atâta timp cât expresia formulată în limba română nu are conotație rasistă.
„Și chiar dacă a spus negru... dacă acesta este cuvântul românesc pentru negru... ce nu este în regulă?", a întrebat englezul.
Suporterii fotbalului și-l amintesc pe John Barnes când acesta a ridicat de pe gazon o banană aruncată asupra lui și a decojit-o, mușcând apoi din ea, în timpul unui meci dintre Liverpool și Everton din 1988.
Sebastian Colțescu a folosit cuvântul „negru” pentru a-l indica pe antrenorul de origine camuruneză Pierre Webo, marți seara, în timpul partidei dintre PSG și Basaksehir Istanbul, atunci când Ovidiu Hațegan, arbitru central, i-a cerut să îi indice oficialul de pe banca turcilor pe care trebuia să îl sancționeze.
(sursa: Mediafax)