Sol Bamba era directorul tehnic al clubului turc Adanaspor, care a anunțat decesul în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Sky News.
„Directorul nostru tehnic Souleymane Bamba, care s-a îmbolnăvit înainte de meciul cu Manisa Football Club de ieri, a fost dus la Spitalul Universitar Manisa Celal Bayar și, din păcate, a pierdut lupta pentru viață acolo. Condoleanțe familiei sale și comunității noastre”, a transmis clubul prin intermediul unui comunicat.
În 2021, Bamba a fost diagnosticat cu cancer în timp ce se afla la Cardiff. Ulterior, el a făcut chimioterapie și s-a vindecat. În ultima sa postare pe X, Bamba i-a adus un omagiu lui Sven-Goran Eriksson, pentru care a jucat la Leicester City. Celebrul antrenor a murit din cauza cancerului.
„Nu a fost doar o persoană extraordinară, ci a fost și cel mai bun antrenor pe care l-am avut vreodată, inspirându-mi călătoria ca jucător, dar și ca manager”, a scris Bamba, luni, pe rețeaua de socializare.
Bamba a jucat în cariera sa pentru echipe cunoscute precum Leeds United, Cardiff City, Middlesbrough, Leicester, Hibernian și Dunfermline. De asemenea, a avut 46 de apariții pentru Coasta de Fildeș.
(sursa: Mediafax)