După o pauză de 32 de ani, finala Cupei Mondiale se va disputa între două echipe care au ocazia să câştige în premieră marele trofeu. "La Roja" este la prima participare într-o finală mondială, în timp ce "Portocala" a mai jucat de două ori în ultimul act, însă a pierdut de fiecare dată, în 1974 în faţa Germaniei şi în 1978 cu Argentina. Tot în premieră, o echipă europeană va cuceri Cupa Mondială la un turneu final desfăşurat în afara "Bătrânului Continent".
Finalistele Cupei Mondiale din Africa de Sud, Olanda şi Spania, nu s-au mai confruntat niciodată la un turneu final mondial sau european. După o întâlnire în 1920 la Olimpiadă, singurele meciuri oficiale dintre cele două selecţionate datează din 1983 şi au contat pentru preliminariile Euro 1984. Atunci, Spania a câştigat pe teren propriu cu 1-0, iar Olanda a învins la rândul ei cu 2-1. Ultimele două meciuri amicale s-au încheiat cu succesul Olandei, în 2000 şi 2002. În total, Spania şi Olanda s-au întâlnit de nouă ori, victoriile fiind împărţite, câte patru.
Dacă va câştiga duminică, La Roja poate reuşi dubla Campionat European - Cupa Mondială. Spania a câştigat titlul european în 2008 şi dacă obţine şi titlul mondial se poate alătura Germaniei (Euro 1972, CM 1974) şi Franţei (CM 1998, Euro 2000), singurele naţionale care au realizat o astfel de performanţă. Învingătoarea de la Johannesburg va fi a opta naţiune campioană mondială după Brazilia (5 trofee), Italia (4), Germania (3), Uruguay (2), Argentina (2), Anglia şi Franţa.
Olanda şi Spania se luptă în această seară şi pentru primul loc în clasamentul FIFA. Ibericii, care ocupă în prezent locul doi, vor deveni lideri în cazul unei victorii sau a unei remize, după 120 de minute, indiferent de rezultatul înregistrat la lovituri de departajare. La rândul ei, Olanda, locul 4 în clasamentul FIFA, va trece pe prima poziţie dacă se va impune înainte de lovituri de la 11 metri.
Un alt duel interesant este cel dintre David Villa şi Wesley Sneijder pentru titlul de golgeter al acestei ediţii a CM. Până acum, cei doi au câte 5 goluri, la fel ca germanul Muller şi uruguayanul Forlan, dar pot câştiga singuri trofeul dacă marchează în finală. Cele două echipe dau şi jumătate dintre nominalizaţii la titlul de cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, care se va alege, cel mai probabil, dintre spaniolii Iniesta, Villa şi Xavi şi olandezii Robben şi Sneijder.
Pe plan financiar, o victorie în finală înseamnă aproape 5 milioane de euro. Câştigătoarea Cupei Mondiale va primi 23,8 de milioane de euro, în timp ce vicecampioana se va mulţumi cu 19 milioane.
În privinţa pariurilor, casele europene dau Spania ca favorită. O victorie a ibericilor are cota 2, faţă de 3,5 pentru un succes al Olandei, în timp ce un rezultat de egalitate după 90 de minute este cotat la 3,2.