x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Sponsorul echipei Real Madrid, salvat de guvernul german în plină coronacriză

Sponsorul echipei Real Madrid, salvat de guvernul german în plină coronacriză

16 Apr 2020   •   23:30
Sponsorul echipei Real Madrid, salvat de guvernul german în plină coronacriză

Producătorul german de echipament sportiv Adidas va fi ajutat de guvernul Germaniei în perioada pandemiei de coronavirus. Trei miliarde de euro va primi compania de echipament, unul dintre sponsorii cluburilor importante de fotbal precum Real Madrid, Inter Miami CF, LA Galaxy.

Guvernul Germaniei a acceptat să împrumute producatorul german de echipament sportiv Adidas pentru a rezista în perioada pandemiei de coronavirus.

„Astăzi (n.red. - marţi), compania a primit aprobarea din partea guvernului Germaniei pentru a primi din partea băncii KfW, deținută de statul german, un împrumut în valoare de trei miliarde de euro”, se arată într-un comunicat al Adidas, citat de reuters.com.

Împumutul, care va avea un preţ în concordanţă cu condiţiile pieţei, reprezintă un angajament de la KfW în valoare de 2,4 miliarde de euro şi 600 de milioane de euro de la un consorţiu, inclusiv UniCredit, Bank of America, Citibank, Deutsche Bank, HSBC, Mizuho Bank şi Standard Chartered Bank.

Adidas a mai spus că nu este încă în măsură să ofere perspective pentru întregul an 2020 şi că publicarea rezultatelor primului trimestru va avea loc pe 27 aprilie 2020.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: adidas