De când a aterizat în Statele Unite, în vara lui 2023, Messi se află în fruntea listei celor mai populare tricouri din MLS, ocupând primul loc în clasamentele pe care liga le-a dat publicităţii în septembrie 2023 şi iunie 2024.
Marţi, MLS a prezentat datele vânzărilor locale prin intermediul magazinului său oficial MLSstore.com în perioada 1 ianuarie-31 august 2024, iar Lionel Messi, care tocmai a revenit pe gazon după o pauză de două luni din cauza unei accidentări, continuă să ocupe primul loc.
Pe locul al doilea ca număr de tricouri vândute se află uruguayanul Luis Suarez, prietenul şi coechipierul lui Messi la Inter Miami, în timp ce podiumul este completat de gabonezul Denis Bouanga (Los Angeles FC), care a fost golgheterul MLS în sezonul trecut.
Locul al patrulea este ocupat de MVP-ul MLS de anul trecut, argentinianul Luciano Acosta de Cincinnati FC, urmat de columbianul Juan Camilo ''Cucho'' Hernández, câştigător al Cupei MLS în 2023 şi al Leagues Cup în 2024 cu Columbus Crew, echipa mijlocaşului român Alexandru Măţan.
Inter Miami este echipa cea mai bine reprezentată în acest clasament. Pe lângă Messi şi Suarez, ocupanţii primelor două poziţii, gruparea din Florida îi mai are pe spaniolii Sergio Busquets şi Jordi Alba pe poziţiile 11, respectiv 15.
AGERPRES