x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Trinidad&Tobago - Eroii lui Leo Beenhakker

Trinidad&Tobago - Eroii lui Leo Beenhakker

12 Iun 2006   •   00:00

Selectionerul celor din Trinidad&Tobago, echipa care a reusit un aproape incredibil 0-0 impotriva Suediei, olandezul Leo Beenhakker, s-a intrecut in laude la adresa jucatorilor sai.

SATISFACTIE. "S-a putut vedea ca nu mai exista pesti mici in fotbalul international. Baietii mei i-au pus la punct pe cei mari. Bineinteles ca adversarii nostri au avut mai multe ocazii si jucatori de o mai buna calitate, dar noi ne-am luptat din greu tot meciul", a spus venerabilul selectioner al exoticei reprezentative caraibiene. Intrebat cat de surprins a fost de rezultat, Leo Beenhakker a declarat: "Acesta este fotbal, nu matematica, si doi cu doi face foarte rar patru, de obicei este trei sau cinci. Nu as putea sa fiu mai mandru decat sunt deja de jucatorii mei. Ei merita aceasta zi. Uitati-va la jucatorii lor de la cluburi mari, precum Juventus, Arsenal sau Anderlecht si uitati-va la ai nostri, de la San Juan Jabloteh sau New England Revolution... si uitati-va ce am reusit".

PROTAGONISTI. Principalii protagonisti ai remizei istorice au fost portarul Shaka Hislop (37 de ani), autorul unor parade miraculoase, si fostul golgeter al lui Manchester United, Dwight Yorke (35 de ani), votat omul meciului de catre comisia tehnica a FIFA, reprezentata la meciul Trinidad&Tobago - Suedia de elvetianul Roy Hodgson. "Autoritatea si viziunea sa au fost decisive. A parut sa fie peste tot pe teren", a motivat Hodgson.

×
Subiecte în articol: mondial 2006