Jucătorul formaţiei Minerul Lupeni, Iosif Kalai, şi-a pierdut doi dinţi după ce a fost lovit cu cotul în plină figură de un adversar, în timpul partidei pe care echipa sa a câştigat-o, sâmbătă, cu scorul de 2-0, în faţa grupării Mureşul Deva, în etapa a XIX-a a Ligii a II-a.
Kalai a declarat că arbitrul nu a luat nicio măsură disciplinară împotriva celui care a lovit cu cotul. "Mă doare foarte rău gura. Am primit un cot în gură şi am rămas fără dinţi. Arbitrul nu a reacţionat în niciun fel", a spus Kalai, care a evoluat în sezonul trecut la Politehnica Iaşi.Formaţia Minerul Lupeni a învins, cu scorul de 2-0 (2-0), formaţia Mureşul Deva, într-o partidă disputată sâmbătă, pe teren propriu, contând pentru etapa a XIX-a a ligii secunde, golurile fiind marcate de Robert Cristian '8 şi Câmpean '27.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro