După Adunarea Generală programată ieri-dimineaţă la Casa Fotbalului, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a vorbit pentru prima oară despre scandalul banilor de la Cluj.
După Adunarea Generală programată ieri-dimineaţă la Casa Fotbalului, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a vorbit pentru prima oară despre scandalul banilor de la Cluj.
Sandu a lăsat de înţeles că forul pe care îl conduce se dezice de răfuielile personale dintre patroni şi va aplica strict regulamentele fotbalistice.
LĂMURIRI. “Dacă este vinovată, Steaua va fi depunctată între 6 şi 9 puncte, dar vor suporta sancţiuni şi persoanele implicate. E posibil să nu mai aibă acces pe un stadion din România timp de doi ani. Retrogradarea Stelei nu e prevăzută în regulament. Nu putem comite un abuz. Înţeleg că domnul Iancu are o răfuială cu domnul Becali, dar pe noi mai puţin ne interesează. M-am adresat DNA în acest caz, Steaua – “U” Cluj. Acolo sînt nişte nume de jucători, de oficiali ai cluburilor, au fost reţineri şi trebuie să obţinem informaţii pentru a putea declanşa o anchetă şi în plan sportiv. Fără acest incident, puteam să spunem că s-a terminat frumos. Ca imagine, începem iar să ne chinuim, să încercăm să refacem”, a precizat “Naşu’”.
Conflict Lupescu – Dragomir
În timpul Adunării Generale de ieri, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, s-au atacat reciproc pe tema delegărilor arbitrilor. “El e obişnuit să facă circ ca la Ligă, dar trebuie să înţeleagă că aici e FRF, se judecă altfel. Încearcă încă o dată să încalce regulamentele şi nu le citeşte, dar cred că s-a văzut faptul că absolut toate lucrurile au acoperire regulamentară. Aici lucrăm în spiritul legii, dar probabil e greu pentru el să se obişnuiască, dar nu mă deranjează. Dacă erau acuze de la Beckenbauer sau Platini, mă deranjau, dar aşa nu. Dacă are ceva personal cu mine? Probabil, nu ştiu, întrebaţi-l pe el”, a spus Lupescu.