x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbalul românesc face rând la uşa lui Traian Băsescu pentru decoraţii

Handbalul românesc face rând la uşa lui Traian Băsescu pentru decoraţii

09 Iun 2009   •   00:00

După ce mai multe personalităţi din fotbal au fost premiate în ultimii ani de către preşedintele Traian Băsescu, de această dată avenit rândul foştilor campioni mondiali din handbal. Evenimentulş se va produce cu ocazia Festivalului Handbalului Românesc (11-14 iunie). 50 de campioni mondiali aflaţi în viaţă vor fi omagiaţi şi decoraţi pentru contribuţia lor la câştigarea a 7 medalii de aur la Mondiale, 4 la masculin şi 3 la feminin.



Program:

Joi, 11 iunie, la ora 18,00, la Palatul Cotroceni va avea loc festivitatea de decorare a campionilor mondiali de către preşedintele Traian Băsescu.

Vineri, 12 iunie, de la ora 18,00, la Sala Floreasca este programată festivitatea decernării trofeului ''Campioni de legendă'' celor 50 de campioni mondiali, sub patronajul Fundaţiei ''Casa Campionilor'', urmată de interviuri pentru presă.

Sâmbătă, 13 iunie, Sala Polivalentă va fi gazda mai multor evenimente handbalistice, inclusiv prezentarea campionilor mondiali publicului larg. Între orele 13,00 şi 14,00 va avea un joc demonstrativ între două grupe de băieţi de la CNOE Sighişoara, urmat de un alt joc demonstrativ, între orele 14,00 şi 15,00, între două grupe de fete de la CNOE Vâlcea. De la ora 15,15 are loc o conferinţă de presă cu oficiali ai CNOE Sighişoara şi Vâlcea.

De la ora 16,00 se dispută meciul România-Muntenegru, din preliminariile CE 2010. La ora 17,30 are loc conferinţa de presă de după meci cu antrenorii şi căpitanii celor 2 echipe.

Între orele 18,00 şi 19,00 are loc prezentarea campionilor mondiali publicului larg. La 19,30, este programată o conferinţă de presă cu campionii mondiali.

De la ora 20,00 începe jocul România-Belarus, manşa a doua a barajului de calificare la CM 2009 din China. La ora 21,30 va avea loc conferinţa de presă a antrenorilor şi căpitanilor celor 2 echipe, urmată de o conferinţă de presă a Luminiţei Dinu Huţupan, a reprezentanţilor FRH şi EHF.

Duminică, la Paradisul Verde de la Corbeanca (ora 13,00) are loc dineul oficial în onoarea campionilor mondiali, urmat de interviuri (ora 14,00).

×
Subiecte în articol: sport