SEMIFINALE ● Rusia – Spania, în căutarea gloriei de altădată
După
confruntarea din grupă, încheiată cu succesul zdrobitor al ibericilor,
scor 4-1, Spania şi Rusia se vor mai duela o dată diseară, de această
dată pentru un loc în finala competiţiei.
SEMIFINALE ● Rusia – Spania, în căutarea gloriei de altădată
După confruntarea din grupă, încheiată cu succesul zdrobitor al ibericilor, scor 4-1, Spania şi Rusia se vor mai duela o dată diseară, de această dată pentru un loc în finala competiţiei.
Foste cîştigătoare ale titlului european, Rusia în 1960, iar Spania în 1964, după o finală disputată tocmai în faţa adversarei de azi, cele două echipe n-au mai atins ultimul act al competiţiei de 20, respectiv 24 de ani.
MOBILIZARE. Cele trei victorii din tot atîtea meciuri disputate în cadrul grupei din care au făcut parte, dar mai cu seamă eliminarea Italiei în "sferturi", echipă pe care nu o mai îngenunchiaseră de 88 de ani, i-a făcut pe iberici să fie foarte încrezători în şansele lor. "Am făcut istorie pînă acum, dar nu ne vom opri aici. Vrem să cucerim titlul european. Nu vom abandona filosofia noastră de joc în meciul cu Rusia, aşa că vom practica tot un fotbal ofensiv. Cred că posesia va constitui cheia acestei partide. Am crezut mereu în stilul nostru şi avem încredere în antrenor", a declarat mijlocaşul Xavi Hernandez. "Vom vedea cum joacă spaniolii. Ne va fi greu să aplicăm acelaşi stil ofensiv, pentru că Spania are jucători rapizi, care ne pot prinde pe contraatac. Trebuie să ne impunem însă tactica, nu să ne adaptăm la strategia adversarilor", a spus Andrei Arşavin.
INEDIT. Mii de suporteri spanioli au răspuns prompt unui concurs iniţiat de cotidianul Marca şi au promis că se vor rade în cap dacă naţionala ţării lor va cuceri titlul. "Subsemnatul, suporter etern al Spaniei, mă angajez solemn, în faţa suporterilor, a echipei şi a cotidianului Marça, să rad pînă la ultima şuviţă de păr de pe craniul meu spaniol dacă prima reprezentativă va cîştiga Euro 2008", este declaraţia semnată de peste 10.000 de fani iberici pe site-ul oficial al publicaţiei. Ruşii sînt şi ei conectaţi la importanţa partidei, astfel că cinci avioane charter pline cu suporteri au decolat de la Moscova spre Viena, costul deplasării fiind suportat integral de Federaţia Rusă de Fotbal cu sprijinul administraţiei prezidenţiale.
OPTIMISM
"Rusia este o echipă care a demonstrat că ştie să joace fotbal la un nivel înalt, dar dacă am cîştigat o dată în faţa lor, şi asta nu oricum, ci cu 4-1, sînt sigur că o putem face din nou. Nu trebuie decît să fim la fel de concentraţi ca în partidele precedente şi să fim încrezători în forţele noastre"
Fernando Torres - atacant Spania
RECAPITULARE
"În meciul cu Spania din faza grupelor nu am jucat deloc bine, iar primul gol a făcut diferenţa, spaniolii permiţîndu-şi să joace pe contre. Noi am încercat să atacăm, dar, la prima minge pierdută, ei plecau rapid pe contraatac. Sper ca în semifinală lucrurile să meargă mai bine pentru noi"
Guus Hiddink - selecţioner Rusia
Aragones şi Arşavin, decişi să plece
Chiar dacă echipa sa va învinge diseară şi va juca apoi cu titlul european pe masă, Luis Aragones nu va mai rămîne în funcţia de selecţioner al Spaniei şi după Euro 2008. Tehnicianul în vîrstă de 69 de ani, care a anunţat deja că nu mai doreşte să antreneze o echipă naţională, a semnat deunăzi un precontract cu gruparea turcă Fenerbahce Istanbul, pentru o perioadă de doi ani şi un salariu stagional de trei milioane de euro. De partea cealaltă, cel mai bun jucător al Rusiei de la turneul final, atacantul Andrei Arşavin, se va despărţi în această vară de clubul Zenit Sankt Petesburg, la care este legitimat în prezent. "Mi-a spus că la cei 27 de ani pe care-i are, ar vrea să plece la altă echipă. Ca antrenor, nu-mi place să-mi pierd jucătorii, dar trebuie să fiu realist. Sînt multe cluburi care se interesează de el şi cred că Arşavin va juca în Anglia sau în Spania", a spus antrenorul lui Zenit, Dick Advocaat.Citește pe Antena3.ro