TENIS. Deşi a fost eliminat în primul tur la Melbourne, Andrei Pavel a urcat patru poziţii în clasamentul ATP şi ocupă locul 74, cu 523 de puncte. Victor Hănescu se menţine pe poziţia 79, cu 517 puncte. La feminin, cele mai bine clasate românce sunt Raluca-Ioana Olaru (59) şi Edina Gallovits (70).
ANCHETå. Fostul impresar Ioan Becali a fost ieri la DNA, unde i s-au prezentat acuzaţiile în cazul transferurilor frauduloase. Becali a plecat după mai puţin de o jumătate de oră, fără să facă vreo declaraţie. Săptămâna trecută, Ioan Becali a adresat o plângere, în care critica faptul că nu se precizează concret în ce constau faptele de care este acuzat.
UMANITAR. În urma unui material transmis de Realitatea TV, care prezenta situaţia disperată a unei familii din Bucureşti, clubul Dinamo, prin intermediul directorului de marketing Mircea Copaci, a decis să sprijine branşarea la reţeaua de gaze şi energie electrică a familiei Chiriuilă. “Alb-roşiii” vor susţine şi toate cheltuielile pe durata şcolii şi liceului băieţelului cel mic, olimpic la matematică. “Este un gest pe care îl fac regulat toate cluburile mari ale Europei. Personal am rămas impresionat de greutăţile cu care se confruntă aceşti oameni, şi Dinamo nu putea rămâne indiferentă”, a declarat Copaci.