6 februarie 2008: Dragan Geaici (61 de ani), fosta legendă a fotbalului iugoslav şi a echipei Steaua Roşie Belgrad, a fost arestat pentru abuz în serviciu şi falsificare de acte oficiale.
SERBIA. Dragan Geaici (61 de ani), fosta legendă a fotbalului iugoslav şi a echipei Steaua Roşie Belgrad, a fost arestat pentru abuz în serviciu şi falsificare de acte oficiale. Alături de Geaici au mai fost arestaţi doi oficiali ai clubului belgrădean. Cei trei ar fi câştigat ilegal cinci milioane de euro din transferuri de jucători.
UTA. Fotbalistul Richard Filaret, în vârstă de 16 ani, legitimat la Atletico Arad, ar putea semna în curând un contract cu Celtic Glasgow, după ce la începutul anului a susţinut probe de joc la campioana Scoţiei. Dacă se va ajunge la un acord, Filaret va deveni al doilea junior de la Atletico transferat în Scoţia, după Dumitru Copil, care evoluează la Hearts of Midlothian.
JUNIORI. Naţionala de juniori U-18 a României a câştigat turneul internaţional de la Viterbo (Italia). În finală, elevii antrenorului Adrian Văsâi au învins Lituania cu 2-0, prin golurile marcate de Alexe şi de Grozav. Anterior, tricolorii obţinuseră următoarele rezultate: 1-0 cu Anglia, 2-0 cu Lituania şi 2-0 cu selecţionata regiunii Lazio.
GERMANIA. Laurenţiu Reghecamf a înscris un gol pentru Alemannia Aachen, care a învins cu 3-2, în deplasare, pe Carl Zeiss Jena, în etape a 18-a a ligii secunde germane.