x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

de Jurnalul National    |    22 Feb 2008   •   00:00

“U” CRAIOVA. Antrenorul Nicolo Napoli a anunţat că formaţia pe care o conduce nu va face jocul nimănui în partida de sâmbătă, de la Cluj, cu liderul CFR. “Suntem concentraţi pe acest meci, dar vom juca pentru Universitatea, nu pentru altcineva. Toate cele 15 partide care au mai rămas sunt adevărate finale şi noi vrem să alungăm emoţiile retrogradării cât mai repede posibil”, a declarat tehnicianul italian. (Mario Morcov)

 

POLI IAŞI. În vederea partidei cu Steaua, programată duminică la Iaşi, antrenorul Ionuţ Popa are probleme de efectiv. “Am doi suspendaţi, Kalai şi Ciprian Milea, plus alţi trei accidentaţi, Mijin, Tincu şi Syetozar. Mai este şi Naidin, care abia şi-a reluat pregătirea şi nu mă pot baza pe el. În plus, după toate zvonurile legate de un presupus aranjament, jucătorii sunt cu moralul la pământ. E clar că cineva are interesul să ne destabilizeze”, a declarat Popa.

 

CFR CLUJ. Tehnicianul clujenilor, Ioan Andone, nici nu vrea să se gândească la faptul că ar putea rata titlul. “Mulţi antrenori au încercat şi nu au reuşit la formaţii din provincie, într-o perioadă în care echipele mari din Bucureşti domină campionatul. Dacă ratez titlul, pentru mine ar fi un eşec foarte mare şi nu ştiu cum aş trece peste. Dar nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva când ştiu ce avans avem în clasament”, a spus antrenorul, care are în palmares un singur titlu, cu Dinamo.

 

POLI TIMIŞOARA. Gruparea de pe Bega va întâlni în primul joc al sezonului de primăvară pe Pandurii Tg. Jiu în deplasare, antrenorul Duşan Uhrin jr fiind de părere că echipa sa este favorită. “Ei au avantajul că evoluează pe teren propriu, dar noi avem prima şansă. Numai că, pentru a câştiga, trebuie să jucăm sută la sută din potenţial”, a declarat cehul.

×
Subiecte în articol: sport