21 aprilie 2008
STRANIERI. Formaţia Aris Limassol, pregătită de Mihai Stoichiţă, s-a impus cu scorul de 3-0 în faţa celor de la Doxa Katokopias, în etapa a 30-a a campionatului din Cipru. Scorul a fost deschis de ex-stelistul Laurenţiu Diniţă în minutul 26, titulari fiind alţi trei români: Mozacu, Stere şi Mihalcea. Gruparea din Limassol luptă în play-of-ul pentru evitarea retrogradării, aflîndu-se pe poziţia secundă.
FC VASLUI. Patronul grupării moldovene, Adrian Porumboiu, l-a desfiinţat pe "centralul" Alexandru Deaconu, care a condus partida cu Poli Iaşi, scor 0-0. "Cînd jucăm şi noi bine vine acest arbitru «telecomandă» şi face ce face. Nu neapărat că nu a dat penalty la Gheorghiu, dar este de condamnat pentru întreaga sa prestaţie. Observator a fost Dan Petrescu şi sînt convins că nu a văzut nimic. Nu-mi închid mie gura comisiile, dacă mă cheamă, mă duc, dar după ce văd fazele litigioase", a declarat finanţatorul vasluienilor.
TENIS. Românca Edina Gallovits s-a calificat, alături de Olga Govorţova, din Belarus, în finala probei de dublu a turneului de la Charleston (USA), dotat cu premii în valoare totală de 1,34 milioane de dolari. Cuplul Gallovitz/Govorţova s-a impus în semifinale, scor 6-4, 4-6, 10-7, în faţa perechii Cara Black/Iezel Huber (Africa de Sud/SUA), în finală urmînd a le întîlni pe învingătoarele dintre Azarenka/Vesnina (Belarus/Rusia) şi Srebotnik/Sugiyama (Slovenia/Japonia).
UCRAINA. Şahtior Doneţk s-a impus pe teren propriu, 4-0, cu Metalurg Zaporoje, în etapa a 26-a a campionatului ucrainean. Antrenorul Mircea Lucescu (foto) l-a ţinut pe banca de rezerve pe internaţionalul Răzvan Raţ, conflictul dintre cei doi accentuîndu-se în ultima perioadă. În urma acestui rezultat, Şahtior a trecut pe prima poziţie în clasament, cu 59 de puncte, cu unul mai mult decît rivala Dinamo Kiev, care însă a evoluat aseară.
HANDBAL. Echipa feminină Rulmentul Braşov a pierdut în deplasare, 27-28, partida disputată în faţa formaţiei spaniole Akaba Bera Bera, în prima manşă a semifinalelor Cupei Cupelor. "Din păcate, am intrat în ritmul lor şi asta ne-a costat, dar am convingerea că la Braşov lucrurile vor sta altfel. Nu cred că putem rata calificarea", a declarat la final antrenoarea braşovencelor, Mariana Târcă. Aproape de finală este şi HC Dunărea Galaţi, în Challenge Cup, care a învins în prima manşă a semifinalei, 31-30, în deplasare, pe VfL Oldenburg (Germania).
DINAMO. Flavius Stoican este nemulţumit de faptul că nu mai prinde prima echipă şi doreşte să-şi rezilieze contractul. "Poate ar fi mai bine să plec. Nu vreau să încurc pe nimeni şi nici să iau banii de pomană de la Dinamo", a declarat fundaşul. Posibile viitoare destinaţii ar putea fi OFI Creta sau Apoel Nicosia.
SCRIMĂ. Echipa feminină de spadă a României a ocupat locul 5 la CM de scrimă de la Beijing, medaliile de aur revenind Chinei. "Tricolorele" s-au oprit în "sferturi", fiind învinse de echipa ţării gazdă, 33-36.
Citește pe Antena3.ro