TURCIA. Dupa nationala Turciei si Besiktas, de serviciile antrenorului Mircea Lucescu mai este interesata si Trabzonspor, echipa aflata pe locul 3 in campionat. Conform cotidianului Sabah, presedintele clubului, Nuri Albayrak, vrea sa ii faca antrenorului lui Sahtior Donetk o oferta de a prelua, din vara, conducerea tehnica a lui Trabzonspor. Lucescu a mai fost dorit la Trabzon in septembrie 2005, dupa demisia antrenorului Senol Gunes.
ITALIA. AS Roma s-a impus cu 3-2, in deplasare, in fata lui Juventus, in prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei Italiei. La torinezi, Adrian Mutu a fost integralist, in timp ce Cristi Chivu a fost introdus in minutul 67 la Roma, in locul lui Panucci. Golurile invingatorilor au fost marcate de Mancini (â38), Tommasi (â61) si Perrotta (â67), in timp ce pentru gazde a inscris Del Piero (â72, â90).
PROCES. Razboiul dintre principalul finantator al clubului Steaua, Gigi Becali, si liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, continua. Acesta din urma a anuntat ieri ca-l va da in judecata pe Becali pentru calomnie. "Nu mai e cale de impacare. Gigi Becali e un om primitiv. Eu nu ma pot pune la mintea lui, am prea multa scoala. A mintit ca eu as fi luat bani pentru a pune oameni pe liste in Parlament", a spus Vadim, sustinand ca Becali a fost cel care i-a oferit printr-un "emisar" suma de un million de dolari pentru a-l baga in Parlament.
(Carmen Vintila)
SPANIA. FC Barcelona a suferit prima infrangere dupa 18 meciuri, 2-4 in fata lui Real Zaragoza, in prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei Spaniei. Golurile gazdelor au fost inscrise de Diego Milito (â22, â90 - pen.) si Ewerthon (â24, â26), in timp ce pentru catalani au marcat Henrik Larsson (â38) si Ronaldinho (â61 - pen.). Returul va avea loc la
1 februarie, la Barcelona.
CCA. "Centralul" Alexandru Tudor a fost retinut patru etape de la delegari, dupa ce Departamentul Analiza-Evaluare al Comisiei Centrale a Arbitrilor a analizat pe video prestatia sa din meciul Farul - CFR Cluj, scor 1-2, din ultima etapa a turului. "Nu a fost un arbitraj tendentios, dar a facut foarte multe greseli. Probabil ca, daca era alt arbitru in locul lui, sanctiunea ar fi fost mai aspra. Tudor este un arbitru de valoare, a gresit si el o data, insa a fost pedepsit in consecinta", a spus seful CCA, Gheorghe Constantin.
Grupaj realizat de
Ionut Paduraru