x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

27 Dec 2005   •   00:00

Steaua, un amical cu Steaua lui Zenga


Steaua va juca la 29 ianuarie, in cadrul turneului din Cipru, un amical cu formatia sarbeasca Steaua Rosie Belgrad. Intalnirea a fost perfectata de antrenorii celor doua echipe, Cosmin Olaroiu (stanga) si Walter Zenga (dreapta), buni prieteni de pe vremea cand pregateau impreuna pe FC National. Cele doua echipe s-au intalnit si iarna trecuta in Cipru, cand scorul a fost 1-1, cu goluri marcate de Ogararu, respectiv Pantelici. Stelistii se vor reuni la 8 ianuarie, vor face vizita medicala a doua zi, urmand a efectua doua turnee de pregatire, in Italia si in Cipru.

ANGLIA. Tehnicianul Alex Ferguson a declarat ca, in ciuda zvonurilor aparute in ultima perioada, nu intentioneaza sa plece de la Manchester United, informeaza cotidianul The Sun. "Desi unele persoane au sugerat ca timpul meu la Manchester United s-a sfarsit, eu sunt hotarat sa raman. Voi ramane aici pana cand voi considera ca echipa a revenit la cea mai buna forma. Nu va fi usor, pentru ca in Premiership standardele sunt mai ridicate ca niciodata", a spus Ferguson, care a adaugat ca eliminarea echipei din faza grupelor Ligii Campionilor a fost ca un semnal care i-a trezit pe cei de la Manchester United.

DISPONIBILIZARI. Finantatorul Gigi Becali a anuntat ca Hamutovski, Ogararu si Florentin Dumitru sunt de vanzare, jucatorii primind o hartie pe care este stipulata suma minima pentru care pot parasi gruparea din Ghencea. Astfel, Hamutovski poate pleca pentru 500.000 de euro, Ogararu pentru 1.500.000 de euro si Florentin Dumitru pentru 300.000 de euro. Gigi Becali a promis jucatorilor ca se pot transfera la prima formatie care ofera sumele amintite, indiferent de numele ei.

FORMULA 1. Echipa Toyota i-a propus finlandezului Kimi Raikkonen un contract pe cinci ani, care ar fi valabil incepand cu 2007. Pilotul, vicecampion mondial in 2005, are contract cu McLaren-Mercedes pana la sfarsitul sezonului viitor, iar in cazul in care ar accepta oferta primita de la Toyota ar putea castiga in cei cinci ani peste 100 de milioane de euro.

×
Subiecte în articol: sport