x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

17 Dec 2005   •   00:00

Chelsea ii poate cere bani lui Adi Mutu


Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul formulat de Adrian Mutu (foto), prin care contesta hotararea Federatiei Engleze de Fotbal de a permite clubului Chelsea sa-i solicite daune materiale. In urma acestei decizii a TAS, gruparea londoneza va incepe demersurile pentru a solicita compensatii financiare din partea jucatorului roman, al carui contract a fost reziliat dupa ce a fost depistat pozitiv cu cocaina la un control antidoping. De asemenea, Mutu trebuie sa achite si cheltuielile de judecata, in valoare de 9.000 de lire sterline.

FRANTA. Atacantul Claudiu Keseru a declarat, intr-un interviu acordat publicatiei Ouest-France, ca trece prin- tr-o perioada nefasta. "Ma indoiesc de calitatile mele si este pentru prima oara cand se intampla acest lucru. Sunt ezitant in tot ceea ce fac. Este o situatie delicata, nu este usor de trait. Toata lumea stie ce vreau sa fac, astfel ca este mai usor sa-mi contracareze jocul", a spus internationalul de tineret, adaugand ca a fost sunat de Christian Karembeu, fost jucator la FC Nantes, care l-a incurajat. Keseru nu a jucat decat opt meciuri in acest sezon in campionatul Frantei, inscriind doua goluri.

CM - CLUBURI. Presedintele FIFA, Joseph Blatter, a anuntat ca inaintea finalei Campionatului Mondial al cluburilor, care va avea loc maine, intre echipele Liverpool si Sao Paulo, se va tine un minut de reculegere in memoria tatalui antrenorului echipei engleze, Rafael Benitez. Tehnicianul nu a fost prezent la inmormantare, fiind convins de familia sa ca este mai bine sa ramana in Japonia, pentru finala. In finala mica a competitiei, care va avea loc tot maine, echipa antrenata de Anghel Iordanescu, Al Ittihad, va intalni formatia costaricana Deportivo Saprissa. In meciul pentru locurile 5-6, FC Sydney a invins cu 2-1 pe Al-Ahly.

ARBITRI. Cristian Balaj a declarat ca a fost laudat de italianul Alfredo Trentalange, observatorul intalnirii de Cupa UEFA dintre Vitoria Guimaraes si Besiktas, scor 1-3. "Dupa joc au fost analizate fazele, au fost doua situatii foarte grele, in care mi s-a spus ca am procedat excelent pentru ca am lasat jocul sa continue", a spus Balaj. Centralul fusese acuzat de cotidianul turc Fanatik ca nu a acordat doua penaltiuri in timpul meciului, cate unul pentru fiecare formatie. In schimb, prestatia lui Balaj a fost apreciata de cotidianul portughez Record.

ITALIA. Andrea Pretti, impresarul fundasului Cristian Chivu, a declarat ca, cel mai probabil, internationalul roman va ramane la AS Roma. "Cu o superoferta nu poti exclude nici o varianta, dar in acest moment cea mai probabila solutie pentru Chivu este ramanerea la Roma", a spus Pretti pentru agentia Goalcity. Sursa mai noteaza ca transferul lui Chivu la Milan este foarte greu de pus in practica, deoarece conducatorii lui AS Roma nu doresc sa diminueze suma de transfer, 15 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: sport