Mititelu e amenintat cu pierderea echipei
Dupa ce a preluat Universitatea de la Dinel Staicu in urma cu o luna, Adrian Mititelu trebuie sa plateasca pana maine suma de 300.000 de dolari, reprezentand prima transa in schimbul jucatorilor veniti de la FC Caracal. In cazul in care iranianul Jahani Farid, zis si "Paul Valuta", nu-si va primi banii, formatia din Banie ar urma sa intre pe mainile acestuia, alaturi de George Ilinca, Constantin Popeci, Dinel Staicu si Consiliul Local. Astfel, Craiova ar evolua in Divizia A tot sub numele de Universitatea, dupa o fuziune cu FC National. (Mario Morcov) UEFA INTERTOTO. Echipa CFR Cluj va intalni pe AS Saint-Etienne in turul III al Cupei UEFA Intertoto, dupa ce formatia franceza a invins, duminica, in deplasare, cu scorul de 2-1 (in tur 1-1), pe Neuchatel Xamax (Elvetia), in mansa secunda a turului II al competitiei. Pentru Saint-Etienne au inscris Mazure si Feindouno, in timp ce Neuchatel Xamax a punctat prin Maraninchi. Primul meci se va juca sambata, 16 iulie, la Cluj, iar returul este programat la 23 iulie. Daca trec si de francezi, clujenii vor intalni invingatoarea dintre Aigaleo (Grecia) - Zalgiris Vilnius (Lituania). FC ARGES. Viorel Ilinca este incepand de ieri director executiv al clubului. In cadrul ultimei sedinte a actionarilor de la FC Arges, presedinte al Consiliului de Administratie a fost ales Gabriel Chitu, un necunoscut in lumea fotbalului. Pitestenii vor fi condusi, pe langa cei doi, de un grup de cinci administratori, fiecare reprezentand cate o institutie actionara la clubul alb-violet. (Andrei Nicolescu) ALIUTA. Mijlocasul Marian Aliuta, care a semnat un contract pe trei ani cu gruparea ucraineana Metalurg Donetk, a declarat ca isi doreste ca in sezonul viitor sa castige Cupa Ucrainei cu noua sa formatie si sa lupte pentru ocuparea unui loc cat mai bun in campionat. "Vrem sa ne calificam in grupele Cupei UEFA", a subliniat Aliuta, care va purta tricoul cu numarul 16. Aliuta s-a declarat bucuros de revenirea la Donetk, oras in care a mai evoluat la echipa Sahtior, in perioada 2000-2002. RENNES. Formatia Rennes, antrenata de Ladislau Bölöni, a invins, duminica, la Saint Gregoire, cu scorul de 6-1, pe divizionara B FC Botosani, intr-un meci amical. Golurile echipei Rennes au fost marcate de Jeunechamp, Frei (4) si Moussa Sow. Pentru FC Botosani a inscris Pistinciuc, in minutul 55. La Rennes a evoluat, din minutul 58, si jucatorul echipei Gaz Metan Medias, Laszlo Sepsi, aflat in probe la formatia antrenata de Bölöni. DANS SPORTIV. Romania a participat in week-end la Campionatul Mondial de Salsa, competitie desfasurata sub egida IDO (International Dance Organization). La concursul de la Seefeld (Austria), tara noastra a fost reprezentata de trupa Passion Dance, care s-a clasat pe locul 5.
Citește pe Antena3.ro