Zece tineri atleti, zece inotatori de perspectiva si doi antrenori vor primi burse prin programul "Vreau sa fiu campion", initiat de Fundatia Casa Campionilor.
Fundatia Casa Campionilor, reprezentata de consilierii prezidentiali Mariana Bitang si Octavian Belu, a reusit sa implice compania internationala de produse farmaceutice Zentiva in sprijinirea programului "Vreau sa fiu campion". Proiectul consta in sustinerea financiara a sportului, in special al celui scolar, dar si in incurajarea performantelor juniorilor care au rezultate bune in prezent. In prima etapa, 20 de copii si 2 antrenori vor primi burse in valoare de 250 RON pe luna pe durata unui an intreg. Cei 20 au fost selectati de federatiile romane de atletism si natatie si sunt performeri juniori care si-au confirmat deja potentialul sportiv in cadrul competitiilor interne si externe. SPRIJIN. "Pe langa talent, performanta mai cere si o pregatire intensiva derulata intr-un mediu stimulant, care sa potenteze calitatile native ale sportivilor: conditii de antrenament, abordare personalizata, antrenori si preparatori profesionisti. Cu cat mai multe dintre aceste premise ale performantei sunt indeplinite, cu atat exista mai multe sanse de reusita", a declarat Mariana Bitang, presedintele Fundatiei Casa Campionilor. La semnarea parteneriatului au fost prezenti, pe langa consilierii prezidentiali Octavian Belu si Mariana Bitang, presedintele FR de Atletism, Ilie Floroiu, secretarul general al FR de Natatie, Stefan Iamandi, fostul presedinte al FRA, Iolanda Balas Sötter, si numeroase vedete ale sportului romanesc, intre care Andreea Raducan, Elisabeta Lipa, Violeta Beclea-Szekely, Monica Iagar, Gabriela Szabo, Laura Badea, Camelia Potec. INGRIJORARE. Initiativa fundatiei este cu atat mai laudabila cu cat ultimele rezultate ale sportivilor romani in competitiile europene si mondiale sunt ingrijoratoare. De altfel, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a declansat starea de alerta in perspectiva Jocurilor Olimpice de la Beijing, facand apel la federatiile nationale, la institutiile guvernamentale si la ONG-uri pentru a ajuta la ameliorarea performantelor. In acest an, Romania are un singur campion mondial, gimnastul Marian Dragulescu, care a obtinut doua medalii de aur, la sol si sarituri, la Campionatele Mondiale de la Aarhus.Citește pe Antena3.ro