Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a dat declaraţii, astăzi, procurorilor DNA, după ce Daniel Florea, fost preşedinte al Comisiei de Arbitraj pentru Fotbal, l-a acuzat că, împreună cu Florin Prunea, directorul de relaţii internaţionale al FRF, ar fi aranjat ce arbitri să meargă la meciuri.
Ionuţ Lupescu, director general al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a fost chemat pentru a da declaraţii în legătură cu o plângere depusă de Daniel Florea în timpul anchetei de la DNA Piteşti, informează Mediafax.În plângere, Daniel Florea arată că Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea, prin funcţiile pe care le au, aranjau ce arbitri să meargă la meciurile de fotbal.
În 15 mai, directorul de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, a fost pus oficial sub acuzare pentru trafic de influenţă şi luare de mită în legătură cu anularea unei amenzi de 300.000 de lei, primită de patronul FC Argeş, Cornel Penescu, de la Comisia de Disciplină a FRF, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Florin Prunea, care este acuzat că ar fi primit suma de aproximativ 10.000 de dolari de la Cornel Penescu, pentru a interveni în rezolvarea favorabilă a amenzii primite de patronul FC Argeş, precizează sursele citate.
Prunea ar fi primit banii, în schimbul cărora trebuia să intervină pe lângă membrii comisiilor FRF, în sensul de a îi influenţa în deciziile lor.
În octombrie 2008, Penescu îşi făcea publice grijile privind un abitraj potrivnic la meciul de la Vaslui, din etapa XI-a a Ligii I, cu echipa patronată de Adrian Porumboiu, pe care îl bănuia de inflenţe în rândul arbitrilor. "Nu are niciun rost să ne prezentăm la Vaslui, deoarece se ştie cum suntem arbitraţi acolo. Avem experienţa ultimelor două meciuri de la Vaslui, când ne-a arbitrat Drăgănescu şi, mai ales în ultimul meci, ne-a dezavantajat clar. Şi acum cred că va fi la fel. Nu ştiu cine va arbitra meciul, dar am semnale că echipa gazdă va fi iar ajutată de arbitri. În aceste condiţii, ce rost mai are să ne prezentăm? Nu mai cheltuim bani, nu ne mai facem nervi şi nu-şi mai bate nimeni joc de noi", a declarat Penescu, înaintea meciului pe care FC Argeş avea să-l câştige cu scorul de 1-0.
Pentru această declaraţie, Penescu a fost amendat cu 300.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF, însă această sancţiune a fost înjumătăţită de Comisia de Apel.
Prunea a fost audiat, în 14 mai, la DNA Piteşti, timp de aproximativ nouă ore. "Am fost întrebat despre regulamentele sportive. Regulamentele competiţiilor sunt mai greu de interpretat. Am stat atât pentru că a fost audiată şi o altă persoană. Nu am fost confruntat cu domnul Penescu (Cornel Penescu, finanţatorul FC Argeş - n.r.), nici măcar nu l-am văzut", a declarat Prunea.
Întrebat dacă i s-a adus la cunoştinţă calitatea pe care o are în acest dosar, Florin Prunea a răspuns că nu i s-a spus nimic în acest sens. "Nu mi s-a spus dacă trebuie să mai vin sau nu, dar voi veni oricând va fi nevoie", a adăugat directorul de relaţii internaţionale al FRF.
În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.
Tribunalul Argeş a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare, dar procurorii DNA au făcut recurs, iar Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, astfel că aceştia au rămas în arest pentru cel puţin 30 de zile. (V.A.)