"Regele" a fost invitatul de onoare al presedintelui Luigi Corioni la partida Brescia - Treviso, scor 2-1. Presa italiana nu exclude posibilitatea ca tehnicianul roman sa devina antrenor pe "Rigamonti".
Gheorghe Hagi a fost prezent marti seara la meciul Brescia - Treviso, din Serie B, ocazie cu care a primit din partea presedintelui clubului, Luigi Corioni, o cupa de argint, in semn de omagiu fata de cele doua sezoane petrecute la gruparea "randunelelor". Presa italiana vehiculeaza posibilitatea ca, in viitorul apropiat, romanul sa fie numit antrenor la Brescia. EMOTIE. "Faptul ca presedintele Corioni s-a gandit sa-mi ofere acest premiu ma face sa fiu foarte mandru si ii multumesc pentru ca m-a invitat aici", a declarat Hagi. Cotidianul Brescia Oggi scrie ca "Regele" a fost primit calduros si de suporterii echipei, pe care antrenorul roman i-a salutat la randul sau. "Hagi a mers apoi in tribuna, avand ochii umezi. «Maradona din Carpati» s-a emotionat: «Pentru mine este o onoare sa revin la Brescia si sa fiu primit astfel de public." TALISMAN. Cotidianul mai scrie ca Hagi a ghicit ca Brescia va castiga meciul cu Treviso in urma unui penalty. "Tinand cont de faptul ca romanul a purtat noroc echipei, presedintele Corioni, care este foarte superstitios, l-ar putea invita in fiecare sambata la meciurile de acasa."Citește pe Antena3.ro