x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Japonia are un fotbal plin de manifestări rasiste

Japonia are un fotbal plin de manifestări rasiste

26 Iul 2009   •   00:00

Secretarul general al Ligii japoneze de fotbal (J-League), Hideyuki Hanyu, a reamintit cluburilor să reprime orice remarcă sau comportament rasist, după ce brazilianul Leandro a dezvăluit că un jucător nipon l-a făcut "cimpanzeu". "Am transmis o notă tuturor cluburilor, în care le-am atras atenţia că nu trebuie să fie amestecate în acte de rasism pe teren", a declarat Hanyu pentru presă.



Potrivit lui Leandro, atacant la Tokyo Verdy, un fundaş japonez de la formaţia Venforet Kofu, Arata Sugiyama, l-a tratat de cimpanzeu în portugheză, în timpul prelungirilor unui meci disputat în cadrul campionatului diviziei secunde. Jucătorul brazilian tocmai primise un cartonaş galben pentru proteste legate de durata prelungirilor, meciul încheindu-se cu 2-1 pentru Kofu. Preşedintele acestui club a apreciat că este vorba de o confuzie, cuvântul japonez pentru arbitru (chinpan) fiind asemănător cu cel portughez pentru chimpanzeu. Un comitet de disciplină al J-League nu a putut constata vreo vină în sarcina lui Sugiyama.

×
Subiecte în articol: sport