x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jocurile Olimpice de la Tokyo, în stand-by

Jocurile Olimpice de la Tokyo, în stand-by

de Adi Munteanu    |    23 Oct 2020   •   09:28
Jocurile Olimpice de la Tokyo, în stand-by

Organizatorii Jocurilor Olimpice de anul viitor și oficiali ai CIO au studiat situația actuală a pandemiei COVID-19 și impactul noului val de infectări din întreaga lume. În aceste condiții de creștere galopantă a cazurilor, s-au luat în discuție două variante. Una din ele ar fi amânarea cu încă un an a JO (acestea erau programate inițial pentru această vară). Cea de-a doua ar fi amânarea doar cu trei luni, pentru luna septembrie, în speranța că până atunci pandemia va fi ținută sub control sau apariția unui vaccin. Decizia despre perioada în care se vor desfășura Jocurile Olimpice se va lua în luna decembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Internațional Olimpic. „Cel târziu la sfârșitul anului trebuie să decidem. Este foarte important pentru sportivi deoarece aceștia au un ciclu de pregătire pentru a fi în formă maximă la cea mai importantă competiție sportivă. Aceștia trebuie să aibă o perioadă de antrenamente specifice obligatorie de cel puțin 6 luni. Dacă în decembrie nu vom ști sigur când vor putea fi organizate Jocurile, acestea cu siguranță nu vor avea loc în luna iulie”, a scris pe Twitter Yoshima Funaki, membru în comitetul de organizare al JO de la Tokyo. 
În luna iunie, mai mulți membri ai CIO au spus că dacă JO nu se pot organiza în vara anului viitor, acestea vor fi anulate. Aceste declarații i-au nemulțumit pe organizatorii niponi, care au investit deja peste 6 miliarde de dolari.

 

×