x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jurnal de recesiune. A rămas Gigi Becali fără bani?

Jurnal de recesiune. A rămas Gigi Becali fără bani?

de Ovidiu Ciutescu    |    25 Noi 2008   •   00:00
Jurnal de recesiune. A rămas Gigi Becali fără bani?

Recesiunea economică loveşte în plin. Excepţie nu fac nici oamenii care investesc în sport, finanţarea echipelor pe care le patronează devenind din ce în ce mai spinoasă. „O să vedeţi câte echipe se vor duce dracului. O să fie surprize mari în următorul an”, îmi spunea în urmă cu o săptămână Doru Florescu, unul dintre cei mai puternici patroni din handbalul românesc. Problemele par să nu mai aştepte acest an, ele curg deja pe bandă rulantă.



Rapidul a pornit-o prima pe acest carusel al imposibilităţii plăţilor. Realitatea este că tot acest scandal plecat pe axa Copos – Taher nu reprezintă decât o simplă confirmare a poveştii. Restul, scandalurile? Gargară pentru suporteri, presă şi mai cine vor muşchii celor două personaje aciuate sub gloria Podului Grant. La Iaşi, sponsorii, Primăria şi cine s-o mai iţi prin preajmă fug ca Dracu de tămie când aud de plăţile pentru club. La Timişoara, Iancu – bossul de carton se joacă de-a vândul unui club pe care n-are cui să-l vândă iar la Cluj, ceferiştii stau şi se uită în oglinda plină de promisiuni nonşalante făcute de Paskany odinioară. Şi la Dinamo vraiştea e la acasă. Măcar e mai pitorească din moment ce Borcea urlă că taie din salarii – deşi n-are cum! – minimalizând gravitatea vântului care bate cu putere de tornadă prin gestiunea clubului. Şi exemplele pot continua.

Cel mai spectaculos caz de prăbuşire pare să vină tot din Ghencea. De ce „tot din Ghencea”? Pentru că în toată România nu cred să existe vreun guraliv mai tare în clanţă decât latifundiarul Gigi Becali. De aia îl trecem la capitolul „cel mai important sfârtecat om de către recesiune”. Conform Libertatea, semnele decesului economic a miliardarului din Pipera sunt evidente: lipsa banilor pentru transferul lui Dorinel Munteanu, neachitarea tuturor primelor pentru calificarea în Champions League, lipsa oricărui bonus de performanţă dacă echipa va merge în primăvara europeană – în UEFA, cerutul banilor înapoi de la Patriarhie, dar şi valiza de la DNA după care plânge de câteva luni bune etc. Însă, cel mai important punct în goliciunea economică a „cavalerului luminii” este prefaţată de un coleg din topul celor mai bogaţi români. “La finele crizei economice, nu veţi mai auzi de mulţi. Vor dispărea pur şi simplu din peisaj. Unul dintre aceştia este Gigi Becali, care e cel mai fragil dintre toţi milionarii din Top 300 Capital şi a cărui avere nu mai depăşeşte acum 400-500 de milioane de euro, adică de cinci ori mai puţin decât acum câteva luni. Şi, cum terenurile vor continua să scadă, vă daţi seama cât va pierde acest domn...”, a declarat pentru Libertatea unul dintre cei mai bogaţi români, aflat în primii zece în clasamentul averilor, dar care a dorit să nu-i fie dezvăluită identitatea. Cu o lună în urmă, Top 300 Capital îl credita pe Gigi Becali cu o avere de 2,5 miliarde euro, mai spune sursa citată.


×
Subiecte în articol: sport gigi becali