x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport LE TOUR / Contador a ucis Turul Franţei

LE TOUR / Contador a ucis Turul Franţei

de Sorin Anghel    |    23 Iul 2009   •   00:00
LE TOUR / Contador a ucis Turul Franţei

Final fără suspans pentru cei care urmăresc Marea Buclă. Alberto Contador s-a încoronat definitiv în ediţia de anul acesta a Le Tour după ce a câştigat contratimpul de astăzi, de la Annecy, oraş ce îşi doreşte organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2018.

Practic, câştigătorul tricoului galben din acest a fost decis încă de ieri, atunci când Contador şi-a mărit avantajul faţă de Armstrong. Etapa de azi nu a însemnat decât parastasul texanului, care a câştigat de şapte ori le Tour. Contador a arătat că este cel mai bun rutier din lume în clipa de faţă. Ibericul nu doar că străluceşte în etapele de munte, dar dă bine din pedale şi la contratimp. La Annecy, purtătorul tricoului galben, l-a învins chiar şi pe Fabian Cancellara, cel mai bun rutier din lume la viteză.

În clasamentul general, Alberto Contador are un avans de 4 minute şi 11 secunde faţă de Andy Schleck, în vreme ce poziţia a treia este ocupată de Lance Armstrong, care are o întârziere de 5 minute şi 25 de secunde faţă de purtătorul tricoului galben. Mâine, cu începere de la ora 15:45, Eurosport transmite în direct etapa care va avea loc între Bourgoin - Jallieu şi Aubenas.

×
Subiecte în articol: sport