x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport LIGA CAMPIONILOR / Finala cu greutate

LIGA CAMPIONILOR / Finala cu greutate

24 Mai 2005   •   00:00

Milan si Liverpool, doua nume care au scris istoria fotbalului, se intalnesc in aceasta seara in meciul anului. Doar una va pleca de la Istanbul cu sceptrul de regina a Europei.



  • de DELIA GOMOESCU

  • RASPLATA. Trofeul Ligii Campionilor asteapta sa poarte gravat numele noii stapane a Europei
    "Diavolii" italieni au adunat pana acum 6 trofee ale celei mai importante competitii continentale, iar "cormoranii" 4. In total, Milan si Liverpool au jucat 21 de finale in cupele europene, adunand peste 500 de partide. Totusi, pana acum cele doua echipe nu au mai avut ocazia sa se regaseasca fata in fata.

    PROTAGONISTI. Dincolo de confruntarea dintre vedetele celor doua grupari, Maldini, Nesta, Kaka sau Sevcenko, pe de-o parte, si Gerrard, Cisse sau Milan Baros, pe de alta, finala de pe "Ataturk" reprezinta si duelul a doi antrenori cu greutate. Carlo Ancelotti a condus Milanul spre victoria in Liga Campionilor in 2003, iar Rafa Benitez a castigat Cupa UEFA in 2004, cu Valencia.

    INCREZATORI. Tehnicianul italian are ideile clare. "Baietii sunt pregatiti si sunt sigur ca vom face un meci mare. Chiar daca vom avea in fata o echipa pregatita de un antrenor care stie ce vrea", a spus Ancelotti, care a adaugat ca a decis deja primul unsprezece. La randul sau, Rafa Benitez a precizat ca nu a luat masuri speciale pentru anihilarea lui Sevcenko: "Toti jucatorii lor sunt buni. Nu putem sta cu ochii doar pe unul singur". Partida de la Istanbul va fi arbitrata de spaniolul Manuel Mejuto Gonzalez.

    ALERTA
    Liverpool - Milan este un meci de risc maxim, rivalitatea dintre italieni si englezi fiind bine cunoscuta. Astfel, politia turca este in alerta de gradul zero, avand in vedere ca pe stadionul "Ataturk" vor fi prezenti cate 20.000 de suporteri ai fiecarei echipe. In plus, se presupune ca si o parte din cele 15.000 de bilete destinate publicului turc ar fi incaput pe mana fanilor. In total, circa 9.000 de angajati ai fortelor de ordine au fost angrenati in dispozitivul de securitate. Suporterii, sositi la Istanbul cu peste 200 de aeronave, au fost controlati "la sange" de politia turca, secondata de personal al consulatelor Marii Britanii si Italiei. Sustinatorii "rossonerilor" care nu au reusit sa mearga la Istanbul vor vedea meciul pe un ecran gigant, in Piata Domului.

    PARCURS
    Liverpool si-a inceput drumul spre finala in turul 3 preliminar, unde i-a eliminat pe austriecii de la Grazer AK. A facut apoi parte din grupa A, calificandu-se de pe locul secund, dupa AS Monaco. In fazele superioare ale competitiei a trecut in ordine de Bayer Leverkusen, Juventus si Chelsea. In schimb, Milan a castigat grupa F, din care au mai facut parte Barcelona, Sahtior si Celtic. Apoi "victimele" italienilor s-au numit Manchester United, Inter Milano si PSV Eindhoven.
    ×
    Subiecte în articol: sport