Având în frunte o persoană care nu mai are nevoie de prezentare, Elisabeta Lipă, clubul sportiv din Ştefan cel Mare caută să adune în jurul brand-ului toate numele importante ale istoriei.
Vicepreşedintele Mircea Copaci păstrează legătura zilnic cu fostele glorii ale clubului şi nu numai, fiind convins că experienţa acestora va ajuta enorm, mai ales în această perioadă de criză. Dinamo încearcă, astfel, să pună accent pe centrele proprii, iar nume precum Ivan Patzaichin, Carmen Bunaciu sau Ionela Târlea nu mai au nevoie de prezentare.
"Este normal ca fostele glorii să fie modele, mai ales că, din păcate tinerii de azi nu prea mai vin la sport. Recunosc, îmi este mai uşor să comunic cu foştii mari sportivi, fiindcă fac parte din familia lor", a declarat comandantul CS Dinamo, fosta mare canotoare,Elisabeta Lipă.
COLABORATORI DE LUX
"Colaborarea mea cu Dinamo a rămas aceeaşi, iar cu Mircea am o relaţie de lungă durată. El a fost cel care m-a sprijinit, atât moral, cât şi financiar. A fost alături de noi, cu ajutorul lui am putut organiza mereu Cupa Dinamo. El a fost cel care i-a susţinut şi pe Pricop sau Popescu să rămână în club, ca antrenori", a declarat cvadruplul laureat cu aur la JO din 1968, 1972, 1980 şi 1984 la kaiac-canoe, maestrul Ivan Patzaichin.
"Am rămas în relaţii bune cu Dinamo şi, dacă va fi nevoie de mine, la primăvară, voi veni cu drag la bazin. Am un ajutor de nădejde în domnul Copaci, care m-a ajutat enorm", a spus şi fosta mare înotătoare, Carmen Bunaciu, medaliată cu bronz la CM şi CE. "Mircea ne-a susţinut total, nu numai pe mine, ci pe toţi sportivii", a spus şi fosta vicecampioană olimpică la 400 de metri garduri de la Atena 2004, Ionela Târlea.
Citește pe Antena3.ro