Selecţionerul Argentinei, Diego Armando Maradona, trebuie să plătească fiscului din Italia suma de 37 de milioane de euro, a anunţat, astăzi, Asociaţia Contribuabililor Italieni (Contribuenti.it), informează Gazzetta dello Sport, citat de Mediafax.
Până în prezent, Maradona a achitat 42.000 de euro din suma datorată fiscului italian, ceea ce reprezintă 0,1 la sută din datorie. Dintre cei 37 de milioane de euro, 23,5 milioane de euro reprezintă dobânzi moratorii (dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor). Asociaţia Contribuabililor Italieni a reclamat o disfuncţionalitate a sistemului de recoltare a impozitelor în Italia. "Încasarea impozitelor în Italia nu funcţionează din cauza politicienilor care au ocupat toate posturile în Consiliile de Administraţie. Ei se dovedesc puternici cu cei slabi şi slabi cu cei puternici", a declarat preşedintele Contribuenti.it, Vittorio Carlomagno, cu ocazia unui seminar ce a avut loc la Capri. "Noi vom continua să-l supraveghem", a replicat Francesco D'Errico, director al firmei Equitalia Polis, care se ocupă de recuperarea impozitelor în provincia Napoli. Datoria lui Maradona faţă de fiscul italian datează de la sfârşitul anilor '80, când acesta a evoluat la formaţia de fotbal Napoli.
Citește pe Antena3.ro