x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Miză dublă: banii de la UEFA și coeficientul de țară

Miză dublă: banii de la UEFA și coeficientul de țară

de Adi Munteanu    |    25 Aug 2025   •   10:15
Miză dublă: banii de la UEFA și coeficientul de țară

Joia europeană agită spiritele în Liga 1. CFR schimbă antrenorul, FCSB și Universitatea Craiova schimbă strategia

Rezultatele peste așteptări ale FCSB și Universitatea Craiova din joia europeană îndeamnă la un optimism rezervat. Desigur, FCSB joacă la două capete, însă unul dintre ele, grupa Europa League, aduce de două ori mai mulți bani, iar la cum îl știm pe finanțator, va dori mult varianta mai bănoasă. În Bănie însă, fanii încă se freacă la ochi nevenindu-le să creadă că au câștigat la Istanbul, pe terenul unei echipe cu o valoare a lotului de zece ori mai mare.

Universitatea Craiova este mai aproape ca niciodată de grupele unei competiții europene. „Nici nu știu ce să vreau. Să cer amânarea meciului cu Petrolul?”, le spunea Mirel Rădoi la întoarcerea din Turcia unor apropiați. Meciul s-a jucat aseară, după închiderea ediției. Dar pentru antrenor miza calificării în Conference League este uriașă. O aventură europeană este de foarte mult timp așteptată la Craiova. Tentativele anterioare au eșuat rușinos cu echipe net inferioare lui Istanbul Bașakșehir. Acum parcă nu le vine să creadă în ce situație favorabilă sunt în urma surprizei din Turcia. Pentru Rădoi mai există o miză. Dacă va reuși să ducă Craiova în toamna europeană va închide gura tuturor contestatarilor din club și din anturajul echipei și își va consolida poziția de „singurul care are voie să vorbească. Fie că laudă jucătorii, fie că îi critică”.  

Emoții în Bănie

„Este o situație fericită, în care nu am mai fost de foarte mulți ani. Suntem atât de aproape să jucăm în Europa, să aducem echipe bune la Craiova, să facem deplasări cu echipa pe tot continentul... Așteptăm de mult timp și până acum toate încercările au dat greș. Poate acum s-o fi îndeplinit sorocul să jucăm și noi meciuri serioase în Europa”, spun fanii, nerăbdători de deplasări cu „Știința” pe stadioanele Europei. Însă la cât sunt de fericiți după victoria surprinzătoare de la Istanbul, cam tot atât este și precauția. „Nu vedeți? La noi și 4-0 pentru noi este un scor periculos. Noroc cu inspirația lui Băluță din prelungiri, că la loviturile de la 11 metri... Am mai pățit de astea și ne-am cam săturat. Acum, fiind atât de important meciul, stadionul va fi plin ochi. Și va fi un vulcan. O să simtă pe pielea lor turcii furia oltenească!”, mai spun fanii. 

Baiaram la Istanbul, Baiaram și la Craiova!

Una peste alta, iar asta au observat-o și suporterii, „Știința” joacă mai bine fără Mitriță. „Nu este normal ca o întreagă echipă să fie dependentă doar de un jucător. Poate doar dacă e Messi. Nimeni nu-i contestă calitățile lui Mitriță, însă acum se vede că jocul merge mai bine fără el. Și rezultatele sunt altele. Uite, suntem liderii Ligii 1, neînvinși în campionat, suntem la un pas de Europa... Am descoperit că aveam în curte un jucător excepțional, Baiaram, care înainte parcă avea o frică să iasă în evidență, să aibă inițiativă”, mai spun fanii. 

Mai este un aspect important. În clasamentul coeficienților UEFA, suntem chiar în spatele Ungariei, pe care, pentru ca echipele noastre să aibă alt traseu în preliminariile cupelor europene, ar trebui să o depășim. Ungaria are în acest play-off două echipe. România are 3, însă CFR este ca și eliminată, singurul lucru bun ar fi să obțină totuși o victorie în Gruia cu Håken, să mai aducă niște puncte la coeficientul țării. La unguri, Ferencvaros joacă play-off de Champions League, deci este sigură de cel puțin Europa League, mai ales că a pierdut în prima manșă acasă 3-1 cu Qarabag. La noi, FCSB este sigură de Conference League, dar, după rezultatul bun din Scoția, are mari șanse să joace alături de campioana Ungariei în Europa League, iar la rezultate, FCSB trebuie să le aibă mai bune ca Ferencvaros. 

A doua echipă maghiară este Gyor, care în play-off-ul Conference League întâlnește pe Rapid Viena. Maghiarii au învins acasă, în tur, cu 1-0. În caz vă vor rata calificarea în grupă la Viena, România are toate șansele să depășească Ungaria la coeficient, cu condiția ca Universitatea să nu piardă la Craiova cu Istanbul Bașakșehir. Asta ar însemna calificare în grupă, creșterea coeficientului ca echipă, a coeficientului de țară, cu o prestație bună în faza ligii, Universitatea poate fi anul viitor în urna capilor de serie la tragerile la sorți, și astfel să nu mai nimerești cu sperietori încă din luna iunie a preliminariilor. Iar toate aceste gânduri îl frământă pe Rădoi. Poate da lovitura vieții, să fie primul antrenor care duce Craiova în Europa în acest secol. 

Dar și mai important, chiar dacă turcii vor veni supermontați la Craiova și vor întoarce scorul, este să nu pățească o rușine de rezultat precum CFR Cluj.

×
Subiecte în articol: miza bani uefa coeficient tara