x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mutu şi Gilardino au marcat 72 la sută din golurile Fiorentinei

Mutu şi Gilardino au marcat 72 la sută din golurile Fiorentinei

24 Mar 2009   •   00:00
Mutu şi Gilardino au marcat 72 la sută din golurile Fiorentinei

Cotidianul italian Metro a titrat, în ediţia de astăzi, că atacanţii Adrian Mutu şi Alberto Gilardino au înscris aproximativ 72 la sută din golurile reuşite de echipa AC Fiorentina în acest sezon şi precizează că gruparea viola este dependentă de aceşti doi jucători, informează Mediafax.



"Fiorentina este dependentă de atacanţii săi. Mutu şi Gilardino au înscris împreună 28 de goluri din totalul de 39 realizate de Fiorentina. Asta înseamnă 71,79 la sută. De remarcat este faptul că celelalte 11 goluri au fost realizate de şase jucători. Dacă Mutu şi Gilardino lipsesc, pe teren nu există bucurie", a scris sursa citată. Publicaţia Metro se întreabă unde ar fi fost Fiorentina în acest moment, dacă antrenorul Cesare Prandelli nu ar fi decis în această iarnă să-l cedeze sub formă de împrumut la Sampdoria Genova pe atacantul Giampaolo Pazzini. "Mai mult rezervă la Fiorentina, Pazzini a renăscut la Sampdoria. A dat multe goluri şi a fost chemat la naţionala Italiei. Probabil că dacă Prandelli l-ar fi păstrat în lot şi l-ar fi folosit titular, Fiorentina nu ar fi avut niciun fel de emoţii pentru a prinde un loc de Liga Campionilor", scrie Metro. Atacantul român Adrian Mutu a înscris 13 goluri în acest sezon din Serie A, în timp ce colegul său Alberto Gilardino are 15 reuşite în Serie A.

×
Subiecte în articol: sport