Triplul campion mondial de Formula 1 Niki Lauda a afirmat că adevăratul motiv pentru care Michael Schumacher revine în competiţie, în locul lui Felipe Massa, accidentat, este "microbul competiţiei". "Nimeni nu se vindecă de microbul competiţiei", declară fostul pilot austriac pentru www.formula1.com, referindu-se la anunţata revenire a germanului pe 23 august, la Valencia, pentru vechea sa echipă, Ferrari.
Lauda consideră, de asemenea, că în 2006, când a decis să se retragă, după 7 titluri mondiale, Schumacher a avut de ce să regrete. Acum, odată cu oportunitatea de a-l înlocui pe Massa, poate demonstra că este încă destul de competitiv. De altfel, şi Lauda a avut o asemenea revenire: retras în 1979, din cauza unui teribil accident, însă, a revenit după 3 ani, pentru a cuceri al 3-lea titlul mondial în 1984. "Foamea de competiţie, surplusul de adrenalină nu mor. Sunt în ADN-ul nostru", a subliniat el.
Citește pe Antena3.ro