x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport O mare speranţă a fotbalului german, grav accidentată de un kart!

O mare speranţă a fotbalului german, grav accidentată de un kart!

12 Iun 2009   •   00:00

Omer Toprak, fundaşul echipei SC Freiburg, o mare speranţă a fotbalului german, a suferit leziuni serioase într-un accident de karting petrecut într-un parc de distracţii, a anunţat clubul german care va reveni în elită în luna august. El ar putea fi indisponibil timp de şase luni.



Toprak, în vârstă de 19 ani, a fost transportat cu elicopterul la o clinică specializată în tratarea arsurilor, se arată într-un comunicat al clubului, care nu a oferit date suplimentare despre starea de sănătate a jucătorului. Conform presei germane, Toprak s-a ciocnit cu un alt kart şi s-a rănit la picioare după ce rezervorul cu benzină de la kartul său a explodat.

×
Subiecte în articol: sport