Campioana a avut întotdeauna o nevoie imperioasă de sărbătoare, de sărbătoarea succesului şi izbânzii, de bucuria lor, de puterea psihică pe care o aduce victoria, deschizând drumul spre glorie. Din păcate pentru suporterii Stelei, o altfel de glorie le-a barat drumul către atât de necesarul loc secund. Gloria Bistriţa. Eşecul din partida cu echipa lui Neluţu Sabău trebuia să fie un imbold serios pentru a câştiga partida de cupă cu Timişoara, pentru a mai spăla puţin din păcate şi pentru a mai avea şanse să mergă în Cupa UEFA. Acest lucru nu s-a întâmplat. Tot pendulând între succese şi erori, un lucru este cert în acest moment. Jocul Stelei nu mai merge de ceva timp. Experienţa este unul din conceptele cheie ale existenţei unei echipe de valoare. Jucătorii Stelei sunt aceiaşi cu cei de anul trecut, plus plombele de pe Copacabana, Andrey şi Elton. Există vinovaţi pentru acest pas înapoi? Rădoi nu mai e Rădoi, Bănel se zbate în mediocritate, Iacob nu mai nimereşte poarta nici de la câţiva metri, Goian nu merge fără Ghionea, Thereau e mai mult accidentat, Ovidiu Petre e îndrăgostit, Petre Marin are o vârstă, Răzvan Ochiroşii are altă vârstă, Vali Badea de multe ori e "martor" al ratărilor, Croitoru doar "ţine cu Steaua de când s-a născut", Neşu e prea blond, Paraschiv are numărul 22, Boştină e oscilant, Gigel Coman e rezervă, Cernea are salariul prea mic, Andrey e înalt şi frumos, iar pe Elton nu-l înţeleg coechipierii, care văd în brazilian un eventual duşman al statutului lor de vedete. Omul providenţial de la Steaua, Nicolae Dică, s-a accidentat stupid în iarnă şi fără el Steaua nu-şi mai regăseşte cadenţa. Olăroiu?... Acum mai bine de zece ani, la o emisiune televizată, regretatul Traian Tomescu l-a caracterizat în termeni elogioşi pe Cosmin Olăroiu pe atunci jucător al Universităţii Craiova, când acesta şi-a expus unele păreri despre echipa la care juca. "Măi băiatule, tu o să ajungi mare! ştii să te exprimi şi îmi place atitudinea ta. Sunt sigur că vei avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc", spunea atunci venerabilul om de fotbal. Olăroiu a ajuns mare, a bifat o semifinală UEFA, a luat titlul, a participat în Liga Campionilor. Acum, când obiectivele Stelei au devenit himere, când mai toţi îl vedeau prăbuşit, el şi-a prelungit contractul cu Steaua pe încă trei sezoane. Timp destul pentru o nouă stea cu nume.